Horia Tecău și AFI Europe România au organizat o ediție specială  a evenimentului Kids Day, de Sfântul Nicolae

Horia Tecău și AFI Europe România au organizat o ediție specială a evenimentului Kids Day, de Sfântul Nicolae


București, 6 decembrie 2018 – Jucătorul profesionist de tenis Horia Tecău a fost prezent, joi după amiază, cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, în centrul comercial AFI Cotroceni, unde, în zona patinoarului Cotroceni on Ice, a avut loc cea de-a șaptea ediție a evenimentului Kids Day – dedicat copiilor.

Evenimentul a fost organizat de Horia Tecău și AFI Europe România.

Față de edițiile din anii precedenți, cea din 2018 a avut și o componentă socială: pe lângă copiii pasionați de tenis, care au venit să îl cunoască pe Horia și să asculte sfaturile și poveștile lui despre începuturile carierei sale, la eveniment au participat și 25 de copii din partea Fundației Parada, care s-au bucurat de o zi în compania unuia dintre cei mai mari jucători de tenis din România.

Aceștia au jucat tenis cu Horia, au făcut poze și au primit autografe și cadouri de la el, apoi, alături de Horia, au fost conduși la Museum of Senses, un spațiu al senzatiilor și al iluziilor optice, aflat în centrul comercial AFI Cotroceni. Ulterior, copiii s-au bucurat de ședințe gratuite de LaserMaxx, apoi au luat masa la un restaurant din centrul comercial.

„M-am bucurat că am putut fi alături de copii în această zi atât de specială pentru ei, care marchează începutul sărbătorilor de iarnă. Sunt conștient de faptul că sunt foarte mulți copii cu potențial de a ajunge mari jucători de tenis. Ei sunt acolo și e datoria noastră să îi descoperim, să îi încurajăm și să îi ajutăm să vadă frumusețea acestui sport. E motivul pentru care insist să continui tradiția organizării acestui Kids Day în fiecare an, iar anul acesta sunt cu atât mai bucuros cu cât am avut șansa de a mă întâlni și cu niște copii care nu ar fi avut, altfel, acces la astfel de experiențe. Sper că le-a plăcut și lor la fel de mult cât mi-a plăcut și mie”, a spus Horia Tecău.

„Așa cum știm cu toții, Moș Crăciun nu ajunge la toți copiii din România, așa cum ar trebui – însă noi încercăm să ajutăm cât mai mulți copii să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă. De data aceasta, le-am oferit copiilor veniți din partea Fundației Parada o zi de neuitat!”, a spus Iulia Borsan, Director of Corporate Marketing, AFI Europe România.

Organizat împreună cu AFI Europe România, AFI Cotroceni, AFI Tech Park și Cotroceni on Ice, evenimentul din acest an a fost plasat într-un decor cu totul atipic pentru o acțiune dedicată tenisului – respectiv pe gheața unui patinoar, unde a fost amenajat un teren de tenis special pentru acest eveniment.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord