Honor Play redefinește experiența de gaming a utilizatorilor săi prin parteneriatele strategice încheiate cu PUBG MOBILE și Asphalt 9: Legends


Honor_Play

Pentru o experiență de joc revoluționară,  Honor Play este smartphone-ul cu specificații adaptate cerințelor de joc ale PUBG MOBILE și Asphalt 9: Legends de la Gameloft

București, 21.09.2018 – Honor, brandul tânăr de smartphone-uri care aduce un plus de inovație publicului cu o afinitate pentru online, a încheiat parteneriate strategice cu doi dezvoltatori de top din industria de gaming pentru mobil. Honor colaborează PUBG Corp și GAMELOFT pentru PUBG MOBILE și Asphalt 9: Legends respectiv, pentru a revoluționa industria de gaming mobil, începând prin lansarea smartphone-ului Honor Play pe 30 august. Telefonul oferă performanță și viteză fără precedent, calitate grafică îmbunătățită, durată de viață extinsă a bateriei, dar și o serie captivantă de experiențe în materie de jocuri.

SUPRAVIEȚUIEȘTE ÎN PUBG MOBILE CU HONOR PLAY

Honor lucrează alături de de PUBG Corporation pentru PUBG MOBILE, unul dintre cele mai populare jocuri battle royale pentru a crea experiențe de joc excepționale pentru fanii Honor din întreaga lume. În calitate de brand care aduce industriei de smartphone-uri un plus de inovație, Honor este încântat de faptul că PUBG MOBILE este partenerul oficial al Honor Play. PUBG MOBILE a primit anul acesta din partea SXSW Gaming Awards premiul de Jocul Anului aflat în tendințe, având zilnic peste 10 milioane de utilizatori activi în întreaga lume (exceptând China). Atât PUBG Corporation  cât și Honor vor să aducă împreună grupurile de prieteni pentru experiențe de joc captivante. Acest parteneriat în materie va redefini experiența de joc a fanilor Honor prin noul Honor Play.

Aceste două branduri de top din industria tehnologiei și a gaming-ului au consolidat o relație puternică pentru a reuși să adapteze tehnologia de ultimă generație în materie de gaming a lui Honor pentru PUBG MOBILE și pentru a derula campanii de gaming cu Honor Play în întreaga lume. Astfel, pentru a oferi o experiență de joc mai plăcută și mai confortabilă, Honor a colaborat cu PUBG MOBILE pentru a adapta performanța grafică din timpul jocului. Acest lucru a putut fi realizat datorită smartphone-ului Honor Play și a caracteristicilor lui precum: un frame rate ridicat de aproape 39.46 și o rată scăzută de jitter de sub 0.21%. Pe viitor sunt prevăzute mai multe parteneriate între PUBG MOBILE și alte dispozitive Honor.

CÂȘTIGĂ ÎN ASPHALT 9: LEGENDS CU HONOR PLAY

Honor lucrează împreună cu GAMELOFT pentru Asphalt 9: Legends, cel mai popular joc de curse pe mobil din întreaga lume, pentru a redefini cu ajutorul Honor Play experiența de curse pe mobil a pasionaților de jocuri. Parteneriatul cu Asphalt 9: Legends prezintă mult potențial, aceasta nefiind prima colaborare dintre Honor și Gameloft. Pentru Honor 5X, brandul a colaborat cu Gameloft pentru a lansa provocarea #CupaHonorAsphalt8. Pentru Honor View 10, Honor a colaborat cu Gameloft pentru lansarea competiției Modern Combat Versus Honor la turnee internaționale de E-sports. Ambele produse și evenimente au avut un succes incredibil și au contribuit la decizia companiei de a colabora cu încredere, pentru a treia oară, cu Gameloft.

O NOUĂ EXPERIENȚĂ

Honor Play dă start-ul unei noi experiențe de joc pentru pasionații de gaming pe mobil. Această adaptare la cerințele de joc aduce smartphone-ului un frame rate ridicat și o experiență plăcută chiar și în condiții de joc cu o intensitate grafică crescută. Tehnologia audio 3D pune la dispoziția pasionaților de gaming un câmp de sunet 3D ultra-wide. Acest sunet virtual de ambianță creează o experiență audio imersivă multidirecțională, astfel încât cei care se joacă pot repera cu precizie poziția dușmanilor și direcția focurilor de armă. Pe PUBG MOBILE, funcția AI 4D Smart Shock este și ea activată pentru 30 de vibrații diferite ale unui scenariu și răspunde în funcție de împușcături și de direcția din care se apropie dușmanii. Mai mult, utilizatorul chiar va putea simți impulsuri în timp ce trage cu arma.

De asemenea, Honor Play vine echipat cu un ecran FullView de 6.3-inch, având un format de imagine de 19.5:6, și o baterie cu durată extinsă de viață de 3,750mAh, care permite cel puțin 4 – 5 ore de joc. Pasionații de gaming se pot bucura de o experiență vizuală mai atrăgătoare în materie de gaming și multitasking, dar și de divertisment continuu.

Honor colaborează cu mulți alți parteneri în materie de gaming pentru a oferi fanilor din întreaga lume experiența Honor Play. Pe lângă jocurile menționate, Honor va continua să își extindă tehnologia de ultimă generație și către alte jocuri populare de pe mobil.

Smartphone-ul Honor Play este disponibil în România din luna august la prețul de 1599 RON. Honor Play a primit nouă premii la IFA 2018 din partea mass-mediei de top din industrie, obținând premiul de “Best of IFA 2018” din partea Android Headlines, Digital Trends, Pocket-lint, T3, Ubergizmo, Gear Diary, Geek Spin, Talk Android și Technobuffalo. Pe lângă premiile de la IFA, Honor Play a obținut și peste șase recomandări editoriale din partea unor publicații de referință în materie de tehnologie. Smartphone-ul a fost numit “Produsul recomandat de Digital Trends”, “Produsul recomandat de experți”, “Produsul ales de Pocket-lint”, iar T3 spune despre Honor Play că este “Cel mai bun telefon de gaming”.  Honor Play primește și tiltul de “Telefonul recomandat de consultanții tehnici” și se bucură de multe recenzii pozitive.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord