Prezentare Motorola Moto Z2 Play si moto mods

Prezentare Motorola Moto Z2 Play si moto mods


Lansat in anul 2017, Motorola Moto Z2 Play este primul smartphone modular pe care am avut ocazia sa il testez si caruia sa ii fac o prezentare mai amanuntita. Modular pe refera la faptul ca telefonul poate fi asortat cu diverse accesorii cu ajutorul carora sa indeplineasca si alte functii decat cele de baza. Pana in momentul de fata avem la dispozitie sase astfel de module diferite cu ajutorul carora telefonul poate deveni ceva mai mult.

In teste, impreuna cu telefonul am primit doua astfel de module, moto 360 camera, o camera care poate realiza fotografii si capturi video la 360° si JBL SoundBoost 2, un puternic difuzor stereo cu propria bateria inclusa. Schimbarea unui modul cu altul de face extrem de usor, acestea conectandu-se la telefon printr-un port special de pe partea din spate a acestuia. Astfel, in dor cateva secunde putem trece de la camera cu care tocmai am filmat ceva la proiectorul cu ajutorul caruia sa urmarim videoclipul la dimensiunile dorite.

Revenind la telefon, Moto Z2 Play, un smartphone mid-range dispune de urmatoarele specificatii tehnice:

  • Procesor Smapdragon 626 cu CPU octa-core de pana la 2,2 GHz si GPU Adreno 506
  • Variante de 3 GB RAM sau 4 GB RAM
  • Capacitate interna de stocare de 32 GB sau 64 GB
  • Ecran Super AMOLED Full HD 1080p protejat cu Gorilla Glass 3
  • Baterie de 3000 mA cu o autonomie de pana la 30 de ore si incarcare rapida prin functia turbopower
  • O camera principala de 12MP si o camera secundara de 5MP

Este asadar un telefon destul de puternic, capabil sa ne ofere experienta multimedia si de gaming destul de bune. Il putem folosi chiar si ca spatiu de stocare pentru fisiere de marime mare, pe langa memoria interna utilizatorii putand utiliza un card Micro SD de pana la 2TB.

Telefonul este foarte usor, un lucru care mi-a atras atentia, in ciuda bateriei puternice care ma asteptam sa ii ofere ceva greutate mai mare telefonului. Desigur ca, utilizand modulele specifice, telefonul va castiga substantial in greutate.

In ceea ce priveste designul, Moto Z2 Play arata foarte bine. Elegant, subtire, cu o forma bine definita. Telefonul propriu zis vine insotit de o carcasa care acopera parte din spate si conectorul pentru module. Ca si telefonul, acesta este suplu, pastrand forma telefonului si liniile sale. Totodata, acesta inconjoara camera, care nu mai iese astfel in evidenta, tot spatele telefonului fiind la acelasi nivel. Acelasi lucru fac si celelalte module astfel ca putem folosi camera in timp ce avem modulele atasate.

Primul modul, camera 360, un dispozitiv care ne permite sa realizam fotografii cu rezolutia 4k, fotografii wide-angle si fotografii 360°. Este un dispozitiv pe care negresit trebuie sa il avem cu noi in vacanta pentru a captura cele mai importante momente alaturi de un sunet 3D de calitate. Cu acest modul conectat putem spune asadar ca avem la dispozitie 4 camere diferite pe care le putem utiliza dupa bunul plac.

Cel de-al doilea modul, boxa JBl SoundBoost 2 este un alt dispozitiv pe care este bine sa il avem cu noi in vacanta sau cand iesim cu prietenii undeva. Este o boxa portabila veritabila care ne poate oferi un sunet puternic si clar. Totodata, asa cum deja am specificat, boxa are inclusa si o baterie proprie cu o autonomie de 10 ore timp in care poate functiona fara oprire. Nu va fi nevoie nici sa ne punem telefonul cu ecranul in jos, sa il spijinim de ceva sau sa il tinem in mana pentru ca cei de la Motorola i-au incorporat si un stativ. Astfel, putem urmari un film sau un videoclip cu usurinta.

In concluzie, Motorola Moto Z2 Play este un smartphone care merita achizitonat, impreuna cu modulele preferate pentru a putea atinge noi nivele in fotografie, muzica sau gaming. Putem trece de la un simplu smatphone la ceva cu totul special.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord