Caravana Zilele Filmului Românesc străbate țara de la Iași la Arad

Caravana Zilele Filmului Românesc străbate țara de la Iași la Arad


Ediției a VII-a a Caravanei Zilele Filmului Românesc intră în acest weekend într-o nouă fază, care începe la Iași cu proiecția peliculei „Fotbal infinit” (2018). Ieșenii vor putea vedea cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu la Casa Studenților duminică, 10 iunie, de la ora 12:00. Subiectul filmului pleacă de la povestea reală a unui funcționar local din Vaslui care are curajul să își pună întrebări despre raporturile dintre fotbal și viață, regulile celui mai popular sport din lume și modalități de a le revoluționa. Proiecția va avea loc în prezența protagonistului filmului, Laurențiu Ginghină, care va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Caravana va ajunge apoi la Cinema Arta din Arad, unde joi, 14 iunie, ora 20:00, va fi proiectat filmul „Banditul Whisky” (2017), regia Nimród Antal. Filmul se bazează pe fapte reale și îl are în prim-plan pe Attila Ambrus, un maghiar din România născut în Miercurea Ciuc şi fugit din ţară în anii ’80. Ulterior, în anii ’90, a devenit jucător de hochei pe gheaţă, timp în care a comis jafuri asupra a 27 de bănci în Ungaria.

 

Alte destinații ale Caravanei Filmului Românesc sunt: Bacău (29, 30 iunie, 1 iulie), Buzău (în zilele de 14, 16, 21, 22, 28, 29 iunie, 5, 6 iulie) și Pucioasa, Dâmbovița (în perioada 22 – 24 iunie). Puteți vedea programul actualizat pe site-ul pe www.filmedefestival.ro/zfr.

Caravana Zilele Filmului Românesc continuă să promoveze producţia autohtonă de film şi să reînvie ideea spectacolului de cinema ca eveniment, prezentând proiecții cu cele mai recente producții românești premiate la festivaluri.

Selecția include filme precum: Fotbal Infinit (2018), regia Corneliu Porumboiu, Un pas în urma serafimilor (2017), regia Daniel Sandu, Marița (2017), regia Cristi  Iftimie, Banditul Whisky (2017), regia: Nimród Antal, Scurtcircuit (2017), regia Cătălin Saizescu, Hawaii (2017), regia Jesús del Cerro, Pororoca (2017), regia Constantin Popescu, 6,9 pe scara Richter (2017), regia Nae Caranfil, Bacalaureat (2016), regia Cristian Mungiu.

Proiecțiile rulează cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe și obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.

Harta Caravanei Zilele Filmului Românesc 2018 a inclus până acum orașele Timișoara, Slobozia, Suceava, Brașov, Sibiu, Iași și Arad.

Program Caravana Zilele Filmului Românesc

Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, 14 iunie – 6 iulie

Joi, 14 iunie – „Fotbal Infinit”, r. Corneliu Porumboiu

Sâmbătă, 16 iunie – „Un pas în urma serafimilor”, r. Daniel Sandu

Joi, 21 iunie – „Marița” r. Cristi Iftime

Vineri, 22 iunie – „Banditul Whisky”, r. Nimród Antal

Joi, 28 iunie – „Pororoca”, r. Constantin Popescu

Vineri, 29 iunie – „Hawaii”, r. Jesús del Cerro

Joi, 05 iulie – „Bacalaureat”, r. Cristian Mungiu

Vineri, 06 iulie – „6.9 pe scara Richter”, r. Nae Caranfil

Programul va fi actualizat pe site-ul pe www.filmedefestival.ro

Caravana Zilele Filmului Românesc este un proiect organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, prezentat de BCR și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Partener media: Radio România Cultural

Partener de comunicare: PiArt Vision

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord