Ultima oprire a campaniei Comisiei Europene de informare privind eficiența energetică este la Craiova

Ultima oprire a campaniei Comisiei Europene de informare privind eficiența energetică este la Craiova


Craiova, 9 mai 2018 – Românii ar putea își să micșoreze facturile la utilități în câțiva pași simpli. Comisia Europeană derulează în România o campanie prin care dorește să informeze cetățenii cu privire la modalitățile de reducere a consumului de energie și a facturilor, fără a le fi afectat confortul personal. O parte importantă a campaniei o reprezintă Pavilionul expozițional „Economie la energie”, care parcurge ruta București (25 aprilie – 1 mai), Mioveni (3-6 mai) și Craiova (9-13 mai), aducând cu el activități interactive pentru vizitatori.

Astăzi, de Ziua Europei, Pavilionul își face debutul la Craiova, ultima etapă din România, înainte de a pleca mai departe către Grecia.

Costul utilităților este mai mic în România, comparativ cu cel din alte state europene, însă românii se numără printre cetățenii care plătesc cele mai mari facturi la utilități din Europa, raportat la venit. Dacă în Europa valoarea medie a costurilor nu depășește 6% din veniturile unei familii, în România ea poate ajunge la 9%, iar pentru o parte a populației acest procent poate fi semnificativ mai mare. Statisticile Eurostat[1] arată că aproximativ 14% dintre români nu își permit să își păstreze locuințele încălzite în sezonul rece, comparativ cu o medie europeană care nu trece de pragul de 9%.

Comisia Europeană (Direcția Generală pentru Justiție și Consumatori) a lansat o campanie care promovează modalități de economisire a energiei în locuințe și de micșorare a facturilor prin mici schimbări de comportament sau investiții minore în amenajarea locuințelor. Principalul mesaj al campaniei este acela că, economisind bani la facturi, aceștia pot fi folosiți în alte scopuri. ”Chiar și schimbările mici din comportamentul zilnic pot ajuta familiile să facă economii. De la sfaturi care nu implică niciun cost sau care presupun costuri reduse și până la investiții în îmbunătățirea locuințelor care duc la eficiență energetică, există pentru fiecare o modalitate de a reduce costurile la utilități și de a contribui la conservarea energiei și la protejarea mediului.” a afirmat Comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Věra Jourová.

Etapa din Craiova a campaniei este ultima din traseul acesteia, și a fost lansată cu prezentarea Turneului ”Economie la energie”, care constă într-un pavilion expozițional, organizat sub forma unei “case” interactive. Acesta le permite cetățenilor să afle cum se poate obține eficiența energetică, prin intermediul unor pereți interactivi¸ a unor concursuri și activități educaționale și distractive atât pentru copii, cât și pentru întreaga familie. Începând cu 26 aprilie, Pavilionul a fost la dispoziția publicului din București și Mioveni, iar de astăzi până pe 13 mai poate fi vizitat de publicul din Craiova în Piața William Shakespeare, zilnic între orele 10:30 – 18:30.

Inițiativa Comisiei Europene beneficiază de aportul valoros al unor parteneri naționali și locali, cum ar fi Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Primăria Municipiului Craiova, Primăria Orașului Mioveni, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Asociația Orașe Energie România (OER) și Fundația ”Terra Mileniul III”, și de sprijinul Enel Energie, CEZ România și E.ON Energie România.

Campania pilot a fost lansată în 21 martie în Cehia, a ajuns în România și va pleca mai departe spre Grecia și Portugalia. În paralel, Comisia Europeană a lansat de curând EU Energy Poverty Observatory (Observatorul Sărăciei Energetice în UE), care își propune să devină o resursă la îndemână tuturor, care să promoveze implicarea civică în tematica sărăciei energetice, precum și să disemineze informații și să ofere exemple de bune practici.

Alte informații despre consumul energetic în România:

  • România are un potențial semnificativ de a-și îmbunătăți eficiența energetică, mai ales în clădirile rezidențiale, cu impact asupra calității locuirii, crescând astfel securitatea energetică și reducând povara cheltuielilor la energie pentru cetățenii cu venituri mici.
  • România este pe locul al treilea în UE în ceea ce privește independența energetică.
  • Reducerea consumurilor energetice are un efect semnificativ asupra securității energetice la nivel național
  • Mai bine de două treimi din locuințele din România au fost construite înainte de 1989. Performanța lor energetică poate fi semnificativ îmbunătățită pentru a reduce consumul energetic. Politicile privind eficiență energetică ar putea duce la o reducere suplimentară a consumului de energie, în special pentru încălzire, menținând în același timp nivelul de confort la domiciliu.
  • Reducerea risipei de energie și, implicit, a facturilor, este principala modalitate de a lupta împotriva sărăciei energetice pentru familiile pentru care facturile la utilități reprezintă un procent ridicat din venituri.

 

+ There are no comments

Add yours