ABSL România oferă anual 30 de burse de studiu postuniversitare

ABSL România oferă anual 30 de burse de studiu postuniversitare


București, 15 mai 2018. Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) oferă anual 30 de burse de studiu la programul de Master Business Services tinerilor care doresc să urmeze o carieră în industria de outsourcing. Rezultat al unui parteneriat strategic încheiat cu Academia de Studii Economice din București, masteratul răspunde standardelor profesionale ale industriei serviciilor pentru afaceri și oferă studenților o curriculă adaptată la practicile actuale de business.

Masterul în Business Services are 40 de locuri, dintre care 30 sunt oferite și susținute financiar de către companii din cadrul ABSL și 10 sunt cu taxă. În cadrul acestui program, masteranzii se specializează și fac primii pași în construirea unei cariere într-o industrie extrem de dinamică, aflată în continua dezvoltare, în care media de vârsta este între 26 și 35 de ani.

Concret, aceștia au posibilitatea de a îmbina cunoștințele teoretice cu experiența practică prin utilizarea de studii de caz reale și acces la internshipuri plătite în cadrul companiilor membre ABSL, precum Accenture, Genpact, Hewlett Packard Enterprise, OMW, P&G, Unicredit .

 Prin acest program, ABSL investește în dezvoltarea  sustenabilă a sectorului de servicii pentru afaceri și oferă studenților oportunități reale de a acumula experiență practică și de a-și începe cariera într-o industrie nouă, aflată în plină transformare. În ultimii ani, am asistat la un salt remarcabil în ceea ce privește atractivitatea aceste industrii pentru tinerii absolvenți, prin preluarea activităților repetitive, cu valoare adăugată mică, de către sisteme automatizate de ultimă oră („Robotics”). Astfel, interacțiunea umană în cadrul proceselor de Outsourcing se produce la un nivel mult mai înalt, comparativ cu anii precedenți. Acum solicitam specialiștilor  din ce în ce mai multă creativitate, capacitate de sinteză și de luare a deciziilor într-un sistem de referință dinamic, inaccesibil „roboților” în acest moment” a declarat Cătălin Iorgulescu, Vice-Președinte ABSL.

Pe durata celor doi ani de studii, studenții aprofundează materii precum management operațional, project management, management de proces (ex. Six Sigma Green Belt, ITIL), sisteme ERP (SAP), analiză financiară și îmbunătățirea proceselor în industria serviciilor pentru afaceri, sub îndrumarea profesorilor de la ASE și a specialiștilor din companiile membre ABSL.

Anul acesta, înscrierea la Masterul în Business Services se face în perioada 23-25 iulie și este deschisă tuturor absolvenților de studii universitare, indiferent de facultatea terminată (ASE, Universitate, Politehnică etc..). Selectarea candidaților se va face pe baza unui test și a unui interviu.

Informații despre procesul de înscriere găsiți pe site-ul proiectului  www.mbs.absl.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/MasterInBusinessServices/. Acestea vor fi actualizate pe măsură ce apar noutăți.

Masterul în Business Services a fost premiat în 2017 cu distincția „Cel mai bun program academic al anului”, la Premiile de Excelență ale Industriei de Outsourcing.

+ There are no comments

Add yours