Maratonul Internațional Brașov: taxe direcționate către două cauze caritabile

Maratonul Internațional Brașov: taxe direcționate către două cauze caritabile


  • 15% din totalul încasărilor competiției și 100% din fondurile generate de Cursa Populară de 5,7 km merg către Hospice Casa Speranței, care acordă sprijin gratuit copiilor și adulților cu boli incurabile
  • Jumătate din taxele plătite pentru înscriere prin intermediul platformei Galantom sunt direcționate către Robert Cadar, diagnosticat cu o formă rară de cancer

București, 27 aprilie 2018 – Organizatorii Maratonului Internațional Brașov powered by Telekom Sport sprijină cauzele sociale și direcționează 15% din totalul încasărilor în beneficiul Hospice Casa Speranței, care sprijină de 25 de ani copiii și adulții cu boli incurabile.

Mai mult, și totalul încasărilor înregistrate la Cursa Populară de 5,7 kilometri va merge către Hospice Casa Speranței.

De asemenea, jumătate din taxele de înscriere plătite prin intermediul platformei Galantom sunt direcționate către brașoveanul Robert Cadar, alergător și fotograf diagnosticat cu o formă rară de cancer.

„Ne așteptăm să avem aproximativ 500 de participanți la Cursa Populară de 5,7 kilometri și suntem bucuroși că putem direcționa încasările astfel generate către o organizație care sprijină copiii și adulții care au cel mai mult nevoie de ajutor. De asemenea, îl sprijinim cu plăcere pe Robert Cadar, om care a coagulat o frumoasă comunitate de alergători în jurul său și se implică în permanență în promovarea cauzelor umanitare”, spune Vlad Stoica, General Manager, smart atletic.

Organizatorii competiției lucrează alături de comunitatea locală și, pe lângă sprijinul acordat Hospice Casa Speranței, încurajează și adopția cât mai largă a sportului și a stilului sănătos de viață, atât prin trecerea Crosului Universității Transilvania sub umbrela Maratonului, cât și prin acordarea accesului gratuit pentru brașoveni la  Cursele Populare și la Cursa Copiilor.

”Pentru Telekom Romania este extrem de important faptul că Maratonul Internațional Brașov își continuă misiunea umanitară asumată încă de la început. Pentru că povestea pe care această competiţie o transmite nu e doar despre puterea de a depăși limite personale, ci și despre disponibilitatea de a-i ajuta pe cei care nu mai au forța de a înfrunta singuri marile dificultăți ale vieții”, a declarat Ionela Paunica, Senior Coordonator PR, Telekom Romania și Director Executiv, Fundația Telekom Romania.

Maratonul Internațional Brașov înseamnă două zile de spectacol, pe 19 și 20 mai, și o varietate de probe care satisfac orice nivel de pregătire:

  • Maraton – 42 km,
  • Semimaraton – 21 km,
  • Cursă – 10,7 km,
  • Cursa Populară – 5,7 km, caritabilă, necompetițională și necronometrată,
  • Team Run – 4 x 10,7 km,
  • Cursa Copiilor între 6 și 14 ani,
  • Cursa de 2,5 km, necompetițională și necronometrată,
  • Crosul Universității Transilvania, 2,5 km

Maratonul Internațional Brașov powered by Telekom este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare pentru orașul gazdă, dar și de promovare și descoperire a obiectivelor turistice, culturale și gastronomice din România.

Înscrierile în competiție sunt deschise până în data de 15 mai, pe pagina noului site www.maratonulbrasov.ro.

Maratonul Internațional Brașov este un eveniment organizat de Asociația Șapte Scări, Fundația Transilvania Expres și Smart Atletic Team, în parteneriat cu Telekom Romania – partenerul principal al evenimentului, Primăria Brașov, Consiliul Județean Brașov, Federația Română de Atletism – parteneri instituționali, Cinema One – partener gold, Banca Transilvania, Eva Energy, Urban Invest, Paradisul Acvatic – parteneri silver, Dorna, Ciuc Natur Radler, PowerBar – parteneri revitalizare, Columbia, Brasov Trail Adventures – parteneri tehnici, Gral Medical – partener preventie și Telekom Sport – partener media.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul  www.maratonulbrasov.ro şi pe pagina de Facebook a competiției, www.facebook.com/maratonulbrasov.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

Despre Fundaţia Telekom Romania

Fundaţia Telekom Romania este o organizație non-profit care susține diferite categorii de persoane aflate în situații speciale, cauze sociale, copii diagnosticați cu boli grave, tineri talentați și răspunde apelurilor umanitare în cazul calamităților naturale.

Fundația își propune să identifice, prin interacțiune directă cu angajații si comunitatea, zonele și categoriile sociale care au nevoie prioritar de suport și să răspundă nevoilor reale ale acestora în timp util.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord