Smart BILL oferă acces public la SmartBill CONTA

Smart BILL oferă acces public la SmartBill CONTA


  • De acum, aplicația SmartBill Conta poate fi utilizată de toate IMM-urile din România
  • Firmele de contabilitate au acces gratuit la programul SmartBill Conta
  • Aplicația a fost testată de peste 500 de companii în versiunea “private beta”

București, 28 februarie 2018 – Smart Bill oferă acces tuturor IMM-urilor din România la SmartBill Conta, prima aplicație de contabilitate online care face legătura în timp real între antreprenori și experții contabili. Programul a fost prezentat inițial în anul 2017, în fața unei audiențe formată din peste 400 de experți în domeniu, iar până în prezent, aplicația a fost testată și utilizată de peste 500 de companii din România în versiunea “private beta”.

“Am ținut cont de feedback-ul contabililor și am inclus în SmartBill Conta principalele cereri ale acestora, inclusiv un modul de salarii care generează și mult prea celebra declarație D112. SmartBill Conta este o aplicație așteptată de mii de companii, acum suntem în fața unei versiuni care satisface cele mai multe nevoi, însă munca noastră nu se oprește aici. Avem în plan o multitudine de optimizări și integrări care vor ușura enorm munca antreprenorilor și contabililor, estimăm că va reduce cu 50% munca manuală”, a declarat Alexandru Leca, Project Manager SmartBill Conta.

 

Programul acoperă principalele fluxuri contabile, iar toate rapoartele disponibile sunt structurate astfel încât să fie ușor de înțeles și analizat. Printre funcționalitățile care diferențiază SmartBill Conta de alte programe de contabilitate se numără prelucrarea automată a documentelor de la clienții care folosesc deja SmartBill, dar și prelucrarea semi-automată a extraselor de cont de la principalele bănci. Firmele de contabilitate au acces 100% gratuit la aplicația Smart Bill Conta.

“Viziunea noastră este ca SmartBill o să devină un ecosistem care să elimine munca manuală, aducând câștiguri majore de timp, bani și oportunitate firmelor din România, iar SmartBill Conta este cel mai important în această direcție. Spre exemplu, o vânzare lansată într-un magazin online sau într-unul fizic poate genera factura și scădea gestiunea automat și mai mult, va ajunge în timp real la contabilitate. O altă facilitate cheie este importul extraselor de cont din bancă și reconcilierea semi-automată a încasărilor și plăților, care scutește foarte mult timp atât în cadrul firmei client cât și la firma de contabilitate”, a declarat Radu Hasan, CEO Smart Bill

SmartBill Conta rulează pe serverele Amazon Web Services, cel mai important furnizor de infrastructură Cloud din lume, așadar datele utilizatorilor sunt permanent în siguranță. Aplicația are cerințe minime de instalare, utilizatorii având nevoie doar de un computer și acces la internet pentru a demara activitatea.

Serviciile Smart Bill sunt utilizate, în prezent, de peste 55.000 de clienți, de la PFA-uri, la companii mici și mijlocii, și până la multinaționale, din toate sectoarele de business, precum servicii și comerț. Peste 2 milioane de facturi sunt emise lunar, cu o valoare de peste 2 miliarde de euro pe an.

Despre Smart Bill

Dezvoltat în 2007, de antreprenorii Radu Hasan, Ioana Hasan şi Mircea Căpăţînă, Smart Bill este în prezent cel mai utilizat și cel mai apreciat program de Gestiune și Facturare de pe piața din România, cu peste 55.000 de clienți.

Smart Bill se adresează unei plaje mari de clienți, de la PFA-uri, companii mici și mijlocii, și până la multinaționale, din toate domeniile de business. Prin intermediul Smart Bill se emit lunar peste 2.000.000 de facturi și se facturează peste 2 miliarde de euro anual.

În 2014, compania sibiană Intelligent IT, furnizorul programului Smart Bill, a lansat versiunea de facturare cloud, un punct important în dezvoltarea pe termen lung a brandului. Doi ani mai târziu, Smart Bill își completează portfoliul de servicii cloud cu opțiunea Gestiune Cloud.

În 2016, Smart Bill a beneficiat de o investiţie de 1 milion de euro din partea fondurilor de investiții Catalyst Romania şi Gecad Group,  care au preluat printr-o operaţiune de majorare de capital peste 30% din acţiunile firmei.

 

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord