Generația care ar putea să schimbe mentalitățile românilor,  la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Generația care ar putea să schimbe mentalitățile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut


Peste 150 de elevi de la liceele din București, care au participat la o dezbatere pe tema educației sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend, după proiecția filmului 120 BPM/bătăi pe minut al regizorului Robert Campillo, care a obținut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuția, la care au participat și cadre didactice, psihologi, medici și un reprezentant al asociației ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

„Filmul nu este despre gay, ci despre viață și moarte, și prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situații cu care ne putem confrunta și trebuie să fim pregătiți. Nu există rețete de făcut educație sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce și cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să știți că aveți puterea să spuneți că vreți. Aveți putere, aveți interes, aveți dreptul să o faceți”, a spus antropologul Vintilă Mihăilescu

Președintele Asociației ACCEPT, Florin Buhuceanu,  a plâns după proiecție, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii ’90. „Deși ne aflăm în anul 2018, situația din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalități suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoții”, a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

 

 

“Văzând acest film am simțit un șoc profund și frică. Am simțit lucrurile zguduindu-se în jurul meu și în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educația sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri”, a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

„Suntem influențați de oamenii care ne cresc și de cultura în care trăim. Educația sexuală lipsește cu desăvârșire din educația noastră. Nu doar la școală. Vine din rușinea noastră ca adulți. Toate tabuurile și fricile noastre ca adulți ajung la copii, care sunt influențați de ceea ce cred părinții lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleșit de rușine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul”, a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru și psihoterapeut.

Filmul „120 BPM/bătăi pe minut” porneşte de la fapte reale – acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor 90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi – de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregatit terenul pentru teme actuale – de la căsătoria între pesoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.
Oscar Weekend la a patra ediție

Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediție. Cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice precum 120 BPM/bătăi pe minut (Robin Campillo, Franța), Marele Premiu la Cannes 2017, Loveless (Andrei Zvyagintsev, Rusia), recompensat la Cannes cu Premiul Juriului, On Body and Soul (Ildiko Enyedi, Ungaria),  marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin,  din acest an, Happy End (Michael Haneke, Austria) și Fixeur (Adrian Sitaru, România).  Oscar Wekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 90-a ediție a premiilor Oscar (23 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 4 martie.

Program complet: filmedefestival.ro/oscar-weekend/

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films și Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franței, Institutul Francez din București, Independența Film,  Bad Unicorn, Domestic Film. Parteneri media: Radio România Cultural, Revista Cariere, Glamour, CineFan, AaRC. Partener de comunicare: Piart Vision

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord