Hornbach reamenajează departamentele destinate corpurilor de iluminat

Hornbach reamenajează departamentele destinate corpurilor de iluminat


  • Hornbach își întâmpină clienții cu peste 2.000 de produse de iluminat
  • Stilurile abordate în materie de corpuri de iluminat sunt Country, Romance, Modern și Trend

București, 4 decembrie 2017       Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit reamenajează departamentele destinate corpurilor de iluminat și pune la dispoziția clienților o gamă de peste 2.000 de produse din acest segment.

În primăvara acestui an, Hornbach a demarat reamenajarea departamentului destinat corpurilor de iluminat, iar în prezent toate produsele care fac parte dintr-o anumită familie se pot găsi pe același expozor, în funcție de stil. Primul magazin reamenajat a fost cel din Berceni în București, fiind urmat de unitatea din Balotești. În lunile decembrie și februarie vor fi amenajate magazinele rămase.

Conform reprezentanților companiei, dintre cele 2.000 de corpuri de iluminat ce pot fi găsite în magazine, jumătate se află permanent pe stoc, iar cealaltă jumătate este disponibilă la comandă (cu termen de livrare între 5 și 10 zile lucrătoare). Magazinele Hornbach reunesc o varietate de produse de iluminat, atât pentru interior, precum aplice, lustre, spoturi sau veioze, cât și pentru exterior, de la reflectoare cu halogen, până la felinare sau lămpi stradale.

„Ca de fiecare dată, urmărim să oferim clienților produse adecvate pentru buna desfășurare a  activităților de zi cu zi. În acest sens, punem la dispoziția celor care ne trec pragul o gamă largă de corpuri de iluminat, potrivită celor mai variate nevoi. Vom continua să diversificăm acest segment de produse astfel încât clienții să găsească în magazinele noastre ceea ce au nevoie”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Tendințe și sfaturi în materie de corpuri de iluminat

Tehnologia LED, care a cunoscut o mare popularitate în ultimii ani, se păstrează ca tendință și în perioada următoare. Deși becurile standard sunt încă utilizate pe scară largă, beneficiile noii generații de corpuri de iluminat au determinat consumatorii să-și reconsidere alegerile în acest domeniu.

Utilizarea tehnologiei LED duce la un consum redus de energie și o durată de viață îndelungată a corpurilor de iluminat. Hornbach pune la dispoziția clienților toate tipurile de surse, iar suplimentar pot fi achiziționate surse speciale pentru modelele vintage de soluții de iluminat.

Hornbach continuă programul „Rabla pentru becuri”, ca parte a inițiativei de reciclare a becurilor. Astfel, clienții care vin cu becuri uzate în magazine primesc în schimb becuri noi. Mai multe detalii despre acest program pot fi gasite pe www.hornbach.ro.

Ce stiluri și produse de iluminat preferă românii

Printre preferințele românilor în materie de corpuri de iluminat se regăsesc stilurile Country, Romance, Modern și Trend. Stilul Country simbolizează frumusețea vieții de la țară și propune tonuri deschise, însoțite de elemente practice. Romance poate fi identificat prin culorile delicate de crem, roz și tonuri neutre. Corpurile de iluminat din stilul Modern pun accent pe linii, forme și culori cât mai simple, iar produsele de iluminat din segmentul Trend se bazează pe o paletă variată de culori, de la verde deschis, până la nuanța olive sau bej.

În ultimii ani, raportul dintre vânzarea lămpilor moderne și cele clasice a fost supraunitar, însă există în continuare un segment mare de clienți care preferă stilul tradițional.  Cele mai mari vânzări din categoria corpurilor de iluminat de exterior se înregistrează primăvara, perioadă în care clienții obișnuiesc să-și amenajeze grădinile. Soluțiile de iluminat destinate interiorului sunt căutate pe tot parcursul anului, atingând vârful vânzărilor la începutul sezonului rece.

Despre Hornbach România

HORNBACH este o companie multinaţională, de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar  2016/2017 (data bilanțului: 28 februarie) o creștere a cifrei de afaceri (net) de 4,9%, la 3,9 miliarde de euro.

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și  grădinăritului  care se poate mândri cu o istorie de 6 generații.  În acest moment, concernul deține 156 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria,  Olanda,  Cehia, Luxembourg, Elveția, Suedia, Slovacia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti  Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor  clienților. HORNBACH garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață  pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanţei şi a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcție și  articole de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH  își dovedește în permanență forța inovatoare.  De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment  având  cca. 18.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.

+ There are no comments

Add yours