SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură

SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură


În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strangere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt. Campania va consta în organizarea unui concert la conac, pe 21 septembrie, și a unui sistem de donații comunicat pe tot parcursul lunii septembrie.

Tot în luna septembrie, în cadrul SoNoRo Conac vor mai avea loc concerte la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași –  Palatul Culturii din Iași, pe 19 septembrie, și cu ocazia inaugurării unei noi aripi a Carului cu Bere, pe 20 septembrie, în București.

Locurile în care susținem concerte sunt reprezentative pentru esența SoNoRo Conac și pentru ce ne-am propus încă de la început prin acestă inițiativă: readucerea muzicii de cameră în locurile pentru care a fost menită, celebrarea unor puncte importante în istoria arhitecturii din țara noastră, iar, de anul acesta, și salvarea acelor monumente ce se pot pierde din cauza unor circumstanțe nefavorabile. –  Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Ce realizează Asociația SoNoRo prin programul SoNoRo Conac este să ne facă să ne reîndrăgostim de orașele noastre, de satele sau localitățile din România profundă, prin descoperirea unor bijuterii arhitecturale. Și face asta într-un mod fermecător, adunându-ne în jurul muzicii, făcându-ne curioși și deschiși să explorăm aceste spații și istoria lor – fie că vorbim de conace, palate, biserici- multe dintre ele căzute în uitare sau complet necunoscute. Este un prim pas necesar pentru a ne implica în refacerea patrimoniului construit și a memoriei acestor locuri. Poate muzica, cultură în general, să ne facă să iubim mai mult clădirile istorice și să ne implicăm pentru a le salva? Noi credem, împreună cu partenerii noștri din această campanie, că introducerea lor în circuitul cultural este singura cale de le reda adevărata valoare. – Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe – Societé Generale

Monumentele de patrimoniu în care vor avea loc concertele SoNoRo Conac în luna septembrie au  reprezentat fiecare o inovație arhitecturală a timpului lor. Astfel, Palatul Culturii din Iași este creația cea mai însemnată a arhitectului roman I.D. Berindei, format la școala pariziană. Construit în stil neogotic, palatul se înalță, în parte, peste ruinele curtilor domnești medievale, menționate documentar în 1434. A fost inaugurat în 1925, iar pentru decorațiunile din interior s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment, care imită lemnul de stejar.

Caru’cu Bere a fost inaugurat în 1899 și aparține ca stil romantismului de școală germană, vizibil în special în decorațiunile de exterior. Decorația din interior poate fi încadrată în “Arta 1900” datorită tipului de mobilier, lambriurilor de lemn și picturilor murale cu trasee vegetale, concepute de arh. Z.Kofsinsky şi executate de pictorii zugravi fratii Vollradt.

Actualele lucrări de renovare, începute în anul 2012, au avut ca obiectiv reabilitarea fațadei Stavropoleos și continuă în prezent cu demersul de consolidare și remodelare a ansamblului. Noile spatii de la etajele unu și doi si mansarda se definesc ca centru cultural – memorial cuprinzand istoria construirii cladirii Caru’ cu Bere, personalitatea fondatorului Niculae Mircea și istoriile familiei fondatorului si arhitectului constructiei. Noua aripă a clădirii va găzdui activități din domenii precum istorie, teatru, film, muzică, arte plastice, literatură.

Conacul Neamțu din satul Olari este un exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia și are o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935, concepută de arhitectul Constantin Iotzu, adept al lui Ion Mincu, reprezentant de seamă al stilului neoromânesc în arhitectură, forma regională a stilului internaţional Art Nouveau. Situat într-o zonă săracă, preponderent agricolă și cu o puternică tendință de îmbătrânire şi depopulare, conacul Neamțu poate juca un rol de catalizator cultural al zonei și poate servi comunității ca spațiu de desfășurare de activități creative, destinate în special copiilor din sat. De curând în proprietatea sa, conacul este administrat de către Fundația PRO PATRIMONIO ce desfășoară lucrări de conservare şi reabilitare graduală și încearcă, în același timp, să refacă legătura conacului cu comunitatea, prin acțiuni educative și culturale destinate tinerilor și copiilor.

Fundaţia PRO PATRIMONIO este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în Marea Britanie şi Franţa înfiinţată în anul 2000. Fundaţia este condusă de arhitectul Şerban Sturdza, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, educarea publicului spre aprecierea valorii moştenirii culturale, oferă sprijin pentru restaurarea şi repunerea în folosinţă a clădirilor monument-istoric şi repunerea lor în circuitul cultural şi economic. Se fac eforturi susţinute pentru promovarea meşteşugurilor tradiţionale.

Fundația Pro Patrimonio susține ideea că patrimoniul este responsabilitatea fiecărui cetățean și constituie un element formator al identității sociale.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României și a susținut concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național “Moise Nicoară” din Arad. Printre concertele din 2016 le amintim pe cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, și Cetatea Făgăraș.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
 
Partener principal: IQOS
 
Mașina oficială oferită de: BMW

Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași –  Palatul Culturii, Castelul Kalnoky de la Micloșoara, Castelul Daniel din Tălișoara, Biserica Fortificată din Cincșor, Carul cu Bere, București, Conacul Alexandru Marghiloman, din Buzău, Castelul Sturdza din Miclăușeni, Conacul Komaromi, de la Otomani, Cetatea din Oradea, Conacul Neamțu, din Olari, Școala Centrală, București, Muzeul Național “George Enescu”, Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu, din Tescani.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Casa Lux, Marie Claire, Beau Monde, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, Alist Magazine, The Institute, designist.ro, dreamingof.net,  visuell.ro.

Categories

+ There are no comments

Add yours