SOS Conacul Marghiloman din Hagiești

SOS Conacul Marghiloman din Hagiești


Inițiativa SOS Conac, anunțată la începutul celei de-a V-a ediții SoNoRo Conac, se va materializa luna aceasta printr-un concert organizat la Conacul Mihail Marghiloman de la Hagiești, pe 13 iunie, de la ora 20:00.
Prin SOS Conac se dorește readucerea în atenția publicului a unor clădiri importante de patrimoniu aflate într-o stare avansată de degradare, dar care mai pot fi salvate printr-un efort comun al autorităților, societăților private și al comunităților din care fac parte.

Concertul SoNoRo Conac va avea loc în aer liber și va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Ernst von Dohnányi, Carl Maria von Weber, Edward Elgar, în interpretarea artiștilor Daniel Rowland (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel), Stian Carstensen (acordeon). Concertul va fi urmat de un cocktail.

Despre conac:
Moșia Agieștilor (sau Hagieștilor), situată la doar câtiva kilometri de București, a fost atestată documentar la 1624. Spre sfârșitul secolului moșia aparținea familiei Dudeștilor, un secol mai târziu era în proprietatea familiei Suțu, iar la jumătatea secolului al XIX-lea intră în proprietatea familiei Marghiloman, care a stăpânit-o până la naționalizarea din 1949. Deși nu se cunoaște datarea exactă a conacului, acesta a fost probabil construit după jumătatea secolului al XVII-lea, transformat și extins în sec. al XVIII-lea și apoi după jumătatea sec. al XIX-lea. Succesiunea modificărilor poate fi astăzi citită în configurația spațiilor, cu pivnița medievală, parterul brâncovenesc și etajul eclectic.

În prezent, conacul Mihail Marghiloman este proprietatea statului român și este administrat de Institutul Național al Patrimoniului (INP). După un proiect de restaurare eșuat – întrerupt chiar înainte de finalizare, urmat de falimentul firmei care executa lucrările și de spolierea clădirii – a urmat o perioadă fără inițiative concretizate de recuperare a conacului.
În 2016, Institutul Național al Patrimoniului a realizat prima etapă a unui nou proiect de restaurare (faza DALI), avizat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, iar în prezent se așteaptă aprobarea forului tutelar, Ministerul Culturii, pentru a putea finaliza proiectul și a identifica surse de finanțare pentru punerea lui în aplicare.

Statul este responsabil pentru protejarea patrimoniului cultural – o datorie legală și morală care deseori nu este pusă în practică. Dar eșecurile statului – nu puține – pot fi prevenite și evitate prin participarea publicului, a comunităților. Aici includem comunitatea locală – care, în cazul nostru, a fost martoră a devastării conacului restaurat; tot aici includem comunitatea profesională sau cea de business Dorim să subliniem importanța acțiunii comune, în efortul recoperării unei părți din istoria noastră reprezentată în forma patrimoniului architectural de care dispunem, declară Ștefan Bâlici, manager al Institutului Național al Patrimoniului.

Destinația pe care Conacul Marghiloman o poate dobândi, prin propunerea de proiect, este aceea de centru de expoziții și formare în domeniul artelor. Ideea de bază este de a valorifica acele părți din colecțiile marilor muzee care nu ajung să facă parte din expozițiile permanente și rareori din cele temporare, fiind inaccesibile publicului. Propunerea Institutului Național al Patrimoniului este de a oferi spații adecvate pentru expoziții temporare axate pe aceste colecții „ascunse”, împreună cu spații complementare, pentru ateliere și sesiuni de instruire, experimentare și formare, împreună cu o sală de conferințe și întruniri în subsol și o bibliotecă de studiu în mansardă.

Dacă proiectul va fi pus în aplicare, va urma faza de operare, în care comunitățile vor putea determina succesul proiectului. Astfel, parteneriatele cu initiative, cum este și SOS Conac, ce completează demersul Institutului Național al Patrimoniului și implică publicul, activități ce oferă oportunități variate de experimentare a patrimoniului sunt deosebit de utile și asigură succesul și sustenabilitatea proiectului.
Accesul este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470. Recomandăm invitaților o ținută adecvată unui concert în aer liber.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac din luna iunie:
Cetatea din Oradea, județul Bihor, 6 iunie
Conacul Komaromi de la Otomani, județul Bihor, 7 iunie
Școala Centrală, București, 8 iunie
Conacul Alexandru Marghiloman, Județul Buzău, 9 iunie
Muzeul Național “George Enescu”, Tescani, jud. Bacau, 10 iunie
Castelul Sturdza, Miclăușeni, județul Iași, 11 iunie
Conacul Mihail Marghiloman, Hagiești, județul Ialomița, 13 iunie
Biserica Fortificată Cincșor, județul Brașov, 15 iunie
Castelul Kalnoky, Micloșoara, județul Covasna, 17 iunie
Castelul Daniel, Tălișoara, județul Covasna, 18 iunie

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României și a susținut concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia, Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național “Moise Nicoară” din Arad. Printre concertele din 2016 le amintim pe cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, și Cetatea Făgăraș.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.
Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Partener principal: IQOS
Mașina oficială oferită de: BMW

Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii din Iași, Castelul Kalnoky de la Micloșoara, Castelul Daniel din Tălișoara, Biserica Fortificată din Cincșor, Carul cu Bere, București, Conacul Alexandru Marghiloman, din Buzău, Castelul Sturdza din Miclăușeni, Conacul Komaromi, de la Otomani, Cetatea din Oradea, Conacul Neamțu, din Olari, Școala Centrală, București, Muzeul Național “George Enescu”, Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu, din Tescani.
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Casa Lux, Marie Claire, Beau Monde, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, Alist Magazine, The Institute, designist.ro, dreamingof.net, visuell.ro.

+ There are no comments

Add yours