Când se impune transportulul decedatului cu frigider?

Când se impune transportulul decedatului cu frigider?


Astăzi, nu este nimic neobișnuit ca un om să moară într-un oraș și să fie îngropat în altul. Moartea poate să apară în timpul unei vacanțe sau în timp ce te afli într-o deplasare în interes de serviciu. În astfel de cazuri, familia își va dori ca răposatul să-și doarmă somnul de veci în orașul sau satul natal, acolo unde ei îi vor putea duce flori, ori de câte ori vor simți nevoia.

În astfel de situații, primul pas pe care toate familiile îl fac este să contacteze o firmă de servicii funerare care să aibă incluse în gama de servicii și transportul persoanei decedate.
De exemplu, furnizorul de servicii funerare poate fi o casă funerară din orașul în care urmează a fi înmormântat defunctul sau poate fi o firmă din orașul în care a avut loc nefericitul eveniment, dar care este dispusă să transporte răposatul. Important e ca în ambele situații, firma să se ocupe de la a A la Z de cele necesare unei înmormântări.

Când transportul are loc dintr-o localitate în alta. În cazul în care defunctul va fi îmbălsămat în orașul de destinație, sau nu va fi deloc îmbălsămat, o metodă adecvată de transportare este aceea cu un frigider special pentru astfel de situații.  De asemenea, corpul poate fi ambalat în gheață și plasat într-un container frigorific sau pus pur și simplu într-un astfel de container. Refrigerarea nu ar trebui să fie necesară în cazul în care coprul a fost îmbălsămat înainte de transport. Cu toate acestea, multe firme preferă acest tip de transport, pentru a evita orice fel de posibilă problemă.

Când temperatura de afară este prea ridicată. În momentul în care decesul survine în anotimpul vara, iar temepraturile sunt dintre cele mai înalte, majoritatea firmelor de servicii funerare recomandă familiei defunctului să opteze pentru transportul răposatului chiar și de la capelă până la cimitir, într-o mașină specială care deține un container frigorific. Se vor evita astfel situațiile neplăcute care pot apărea la astfel de temperaturi. În plus, chiar dacă decedatul a fost îmbălsămat, multe familii preferă containerul frigorific, mai ales la temperaturi de peste 35 de grade.

Când corpul defunctului e intr-o stare înaintată de descompunere.
Există și situații mai puțin plăcute în care corpul defunctului a fost găsit abia după câteva zile, săptămâni sau luni de la momentul în care a intervenit decesul. În astfel de situații, transportul corpului se va face musai cu un container frigorific, deoarece organsimul se află într-o stare înaintată de descumpere, iar mirosul este greu de descris. Unele firme de servicii funerare transportă corpul decedatului de la casa mortuară la cimitor tot într-un astfel de container, chiar dacă defunctul a fost îmbălsămat. Condițiile de igienă și de cosmetizare se păstrează mai bine și sunt mai puțin afectate.

În România, legea transportului decedatului este destul de clară.
Chiar dacă mai există încă localități și comunități în care nu se cunoaște existența unei astfel de legi, e important de știut faptul că aceasta reglementează foarte bine condițiile în care trebuie să aibă loc transportul persoanei decedate, atât în momentul imediat morții, cât și dintr-o localitate în alta sau dintr-o țară în alta. Pentru transportul funerar pe teritoriul României este obligatorie îmbălsămarea și așezarea persoanei decedate într-un sicriu impermeabil și închis etanș al cărui fund este acoperit cu materii absorbante. De asemenea, transportul funerar internațional al persoanei decedate este necesar să se facă într-un sicriu impermeabilizat, închis etanș, al cărui fund să fie acoperit cu un strat de 5 cm grosime cu materiale absorbante (rumeguș, turbă) îmbibate într-o soluție dezinfectantă. Sicriul se așază într-o ladă din lemn, etanșă.

+ There are no comments

Add yours