Cel mai mare program de stagii pentru studenții din România dă startul celei de-a 13-a ediții

Cel mai mare program de stagii pentru studenții din România dă startul celei de-a 13-a ediții


Sâmbătă, 18 martie, începând cu ora 10:00, are loc deschiderea celei de a 13-a ediții a programului Stagii pe Bune printr-un eveniment de prezentare a ofertelor de stagii pregătite pentru studenții dornici de intership-uri. Evenimentul va avea loc simultan în două orașe importante din țară, Iași și București.

În Capitală, evenimentul se va ține în holul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, iar la Iași, studenții interesați sunt așteptați în Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Stagii pe Bune vine și anul acesta în întâmpinarea studenților cu noi oferte de stagii de practică și internship-uri în cadrul unor importante companii. Astfel că, printre expozanții de la evenimentul de prezentare se află nume sonore precum BitDefender, Amazon, AMIQ, Unicredit Business Integrated Solutions, Ubisoft, VMWare și Thales, aceștia fiind și principalii parteneri ai programului.

În cadrul acestor evenimente au fost implicate în total peste 40 de companii, care sunt pregătite să explice studenților, prin intermediul reprezentanților, proiectele pe care aceștia le vor putea dezvolta în perioada stagiului de practică. Astfel, studenții vor putea lua o decizie informată cu privire la internship-ul pe care doresc să-l urmeze.

Până pe data de 10 aprilie 2017 companiile pot propune ofertele de stagii și internship-uri pe site-ul stagiipebune.ro, la care studenții vor putea aplica până pe data de 30 aprilie inclusiv. Selecția studenților va avea loc în luna mai, iar stagiile se derulează în intervalul iunie-septembrie.

Noutatea acestei ediții constă în faptul că interfața site-ului Stagiipebune.ro a fost reproiectată și îmbunătățită, pentru a oferi o experiență de navigare plăcută atât de pe desktop, cât și de pe platformele mobile. Site-ul s-a bucurat până în prezent de peste 100.000 de vizitatori anual, oferta fiind de peste 1.000 de stagii de practică.

„Stagii pe Bune reușește cu succes să faciliteze studenților accesul la stagii de calitate și, în același timp, să ajute companiile să intre în legătură cu tinerii talentați, cu potențial și cu dorința de a-și pune ideile în aplicare. Cu ajutorul acestui program reușim în fiecare an să punem în legătură companii importante din mediul de business cu forță de muncă proaspătă, studenți creativi și inovatori, care își doresc să capete experiență în domeniile pentru care se pregătesc și să aducă plus valoare companiilor în cadrul cărora fac primii pași profesionali.” a declarat Lenuța Alboaie, prodecan al Facultății de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și coordonator Stagii pe Bune Iași.

Despre Stagii pe Bune
Stagii pe Bune este un proiect implementat de Asociația Studenți și Profesioniști IT&C cu sprijinul Junio, platformă de joburi part-time, stagii și voluntariat pentru studenți. Programul a avut succes atât în rândul studenților, cât și în rândul companiilor. În puțin timp de la lansare, la Stagii pe Bune aplicau studenți de la toate facultățile de IT din București și Iași, având ocazional poziții de stagiu și în Cluj, Timișoara, Constanța, Sibiu. Alături de partenerul principal Bitdefender, precum și de multe alte companii, programul a oferit în cei 12 ani de existență peste 8.000 de poziții de stagiu, la care au aplicat peste 16.000 de studenți.

+ There are no comments

Add yours