ESL Arena și eMAG aduc finalele Southeast Europe Championship la Comic Con 2016

ESL Arena și eMAG aduc finalele Southeast Europe Championship la Comic Con 2016


Opt echipe se vor bate pentru premiile de 7.000 de euro puși la dispoziție de ESL Arena și eMAG

ESL Arena și eMAG anunță un parteneriat pentru turneul de esports ce se va desfășura în cadrulevenimentului East European Comic Con, la Romexpo, București, în perioada 27-29 mai.

ESL Arena și eMAG vor susține ambele finale din cadrul turneului South East European Championship de la Comic Con 2016: Counter-Strike: Global Offensive și League of Legends. ESL Arena propune fanilor și celor ce vor dori să viziteze “playground-ul” de la Comic Con 2016 momente memorabile și o atmosferă incendiară prin intermediul turneelor pentru profesioniști și amatori, meciuri demonstrative, celebrități din lumea gaming-ului, dar și alte activități. Numeroși producători și publisheri internaționali de jocuri video vor fi prezenți la ESL Arena, alături de studiouri de gaming și companii indie din România.

Pentru cei ce și-au început aventura în lumea jocurilor video în anii 90 ESL Arena a pregătit Zona Retro, un spațiu deschis ce combină conceptul de expoziție de dispozitive de gaming și cel de stand interactiv în care vizitatorii vor putea să testeze gadget-urile expuse.

Implicarea eMAG ca partener pentru organizarea finalelor Southeast Europe Championship de la Comic Con 2016 arată încă o dată că fenomenul esports este într-o expansiune puternică în România. eMAG investește constant în creșterea gamei de produse și servicii pe segmentul de gaming, una dintre industriile care au avut o dezvoltare exponențială în ultimii ani. Astfel, cu ocazia acestui parteneriat, eMAG a pregătit pentru gameri oferte speciale în site, pe toată durata desfăşurării evenimentului.

Cele opt echipe participante se vor bate în cele două finale pentru premii totale de 7.000 de euro, împărțiți după cum urmează: locul 1 – 2.000 euro, locul 2 – 1.000 euro, locul 3 – 300 euro, locul 4 – 200 euro.

„Parteneriatul cu eMAG ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim: profesionalizarea gamingului în România. Încercăm să oferim gamerilor cât mai multe turnee și evenimente de calitate, iar prin asta, vrem să îi ajutăm să-și urmeze pasiunea și drumul către o carieră de jucători profesioniști. Suntem mândri să vedem că 5 din cele 8 echipe calificate în finalele Southeast Europe Championship sunt din România Asta înseamnă că gamerii au înțeles oportunitatea pe care ESL și partenerii săi le-a oferit-o”, spune Marius Radu, Product Manager, ESL Arena.

Despre ESL
ESL este cel mai mare brand independent de esports din lume ce-și propune să promoveze competițiile de jocuri video online și offline. ESL organizează și susține ligi naționale și internaționale, turnee importante ca Intel Extreme Masters, ESL One, ESL Pro Series, Starcraft II World Championship Series, Wargaming.net League Europe, precum și competiții locale, ligi și matchmaking systems pentru amatori. ESL acoperă o mare varietate de servicii din industria de gaming, managementul evenimentelor, publicitate și producție TV, deservind astfel nevoile ecosistemul esports. Cu birouri deschise în Germania, Rusia, Franta, Polonia, Spania, China și America de Nord, ESL are o prezență importantă la nivel global.

Despre eMAG
Fondat în 2001 de antreprenori români, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, cu prezență în Bulgaria, Ungaria și Polonia. De 14 ani investește constant în servicii care ajută clienții să salveze timp și bani, servicii care au în spate tehnologii dezvoltate în România.
Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum 30 de zile drept de retur, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, Service Pick Up and Return, finanțare în rate prin eCredit, aplicația de mobil și „Plata cu un click”, serviciul de comandă instant prin swipe.
În oferta eMAG sunt acum peste 800.000 de produse listate, de la IT, telefoane mobile, electronice, electrocasnice și cărți, și până la articole pentru copii, casă, grădină, mașină și sport.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord