Programul DreamHack Cluj-Napoca 2015. Peste 500 de jucători din toată lumea participă la cel mai mare festival de sporturi electronice din România

Programul DreamHack Cluj-Napoca 2015. Peste 500 de jucători din toată lumea participă la cel mai mare festival de sporturi electronice din România


Peste 500 de jucători din întreaga lume participă în competițiile naționale și internaționale de pe scena DreamHack Cluj-Napoca 2015, găzduite de Sala Polivalentă din Cluj, în perioada 29 octombrie -1 noiembrie.
Fie că-și doresc să asiste la cel mai mare spectacol de sport electronic din România ori vor să fie jucători, PGL a pregătit fanilor esports 4 zile de turnee și programe extraordinare cu premii totale de peste 300.000 de dolari.
Porțile Sălii Polivalente se vor deschide joi și vineri de la ora 10.00, iar sâmbătă și duminică de la ora 9.30 și se vor închide după ce se vor termina meciurile programate.
Programul tuturor competițiilor este disponibil pe www.dreamhack.ro, secțiunea Program.

DreamHack Open, turneul Major de CS:GO

Punctul forte al festivalului digital va fi turneul Major de CS:GO – DreamHack Open. În cadrul acestuia, cele mai bune 16 echipe de CS:GO din lume se luptă pentru trofeu şi premii totale de 250.000 de dolari. O echipă multinaţională formată din 14 analiști și comentatori celebri va fi prezentă în studioul DreamHack Cluj-Napoca. Programul DreamHack Open poate fi consultat aici. Meciurile vor fi transmise live, pe dreamhack.tv şi www.twitch.tv/dreamhackcs

PGL Winter Tavern Tales 2015

Turneul de HearthStone PGL Winter Tavern Tales 2015 adună 128 de jucători din țară și străinătate care se vor întrece pentru premii totale de 25.000 de dolari. Dintre cei 128 de concurenţi doar 16 vor avansa în playoff, care se va desfăşura în sistem bracket single-elimination, Best of 5, unde orice greșeală va însemna eliminarea din turneu. Programul este disponibil aici. Fanii Hearthstone vor putea vedea meciurile live pe www.twitch.tv/pgl_hs, unde Gnimsh și Forsen vor comenta şi analiza prestațiile jucătorilor.

PGL Cosplay Open

PGL duce show-ul cosplayerilor la un nou nivel: jocuri, workshop-uri, dezbateri, distracție și premii în valoare de 8.000 de dolari. Convenția PGL Cosplay Open are și un juriu de excepție, compus din Marie Claude Bourbonnais (Canada), Tabitha Lyons (UK), Calypsen Cosplay (Polonia) și Dyana Smythe (RO). Cvartetul juraţilor va decide care sunt cele mai bune costume şi destinaţia premiilor. Finala PGL Cosplay Open va fi transmisă live pe www.twitch.tv/pgl_cosplay
Toți cosplayerii care vin costumați au acces gratuit la DreamHack Cluj-Napoca 2015.
Competiții naționale de sport electronic

Gamerii români au parte de competiții organizate de PGL exclusiv pentru ei. PGL Dota 2 Ancients of War, Calificările naționale la Campionatul Mondial IeSF, Cupa Liceelor la League of Legends, Cupa Facultăților la Hearthstone, Cupa Școlilor la Minecraft și alte turnee amplasate în zona PGL Arena sunt competiții care aduc premii și glorie în lumea sporturilor electronice.

Fun zone: activități speciale pentru fani

Pe parcursul celor 4 zile (29 octombrie – 1 noiembrie), în aproape toate zonele DreamHack Cluj-Napoca vor avea loc evenimente complementare, inedite şi spectaculoase. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi punerea în vânzare a pin-urilor CS:GO. Aceste pin-uri sunt disponibile doar în cadrul turneelor Major, iar în România este pentru prima dată când fanii vor putea să-și cumpere aceste obiecte special create pentru fanii CS:GO. Pin-urile, precum și alte produse originale (tricouri, hanorace, geci, brățări etc), se găsesc la Esport Shop de la Sala Polivalentă Cluj.

Zona youtuberilor de la PGL Streaming Area va fi una din marile atracții DreamHack Cluj-Napoca, deoarece vor fi prezenți unii dintre cei mai cunoscuți youtuberi precum Creative Monkeyz, Hatton Games, Max &altele și Noaptea Târziu.

Zona BYOC este locul unde gamerii amatori îşi pot aduce propriile PC-uri, laptopuri sau tablete și să se joace în marea rețea DreamHack.

PGL Adventure va fi o vânătoare de premii pentru vizitatori. Pe lângă propriile evenimente pe care le desfășoară pe cont propriu, partenerii prezenți cu standuri oferă premii celor mai norocoși participanți.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați canalele oficiale DreamHack Cluj-Napoca www.dreamhack.ro Facebook page și Twitter page. De asemenea, nu uitați să utilizaţi join the event on Facebook.

Bilete și abonamentele DreamHack Cluj-Napoca 2015 pot fi cumpărate de pe shop.computergames.ro se găsesc și pe bilete.ro, MyTicket.ro, în magazinele Germanos, Inmedio, din oficiile Poștei Române, librăria Mihai Eminescu, caseriile Metrou Unirii 1 și Palatul Copiilor București. Informații suplimentare se găsesc pe platformele oficiale de comunicare: dreamhack.ro și facebook.com/dreamhack.ro

Partenerul principal DreamHack Cluj-Napoca 2015 este Telekom Romania.

Despre PGL

PGL, divizia de eSports a ComputerGames.ro, s-a înființat în 2002 și se ocupă în principal cu organizarea de evenimente naționale și internationale în acest domeniu, pe cont propriu sau împreună cu parteneri internaționali. Începând din 2002, PGL a găzduit competiții, turnee și calificări pentru DreamHack, IeSF, WCG. În același timp, a susținut scena locală de eSport prin propriile campionate, care în cele din urmă s-au contopit sub brandul Romanian eSport Championship. Studiourile PGL fac transmisiuni în mai multe limbi, dar și coverage pentru ligi și evenimente esports din întreaga lume, inclusiv DreamHack, The International și Campionatul Mondial de Sporturi Electronice IeSF. În 2015, PGL a organizat cu succes PGL CS:GO Championship Series Kick-off Season și a găzduit în studio-urile sale transmisiunea în limba engleză pentru calificările turneului The International 5.

Despre DreamHack

DreamHack este cel mai mare festival digital din lume. Început ca un simplu LANParty în 1994 în Suedia, în prezent se remarcă prin cele două ediții anuale la Jönköping: DreamHack Summer în iunie și DreamHack Winter în noiembrie. Evenimentele reprezintă o platformă pentru eSport incluzând și zone de divertisment. DreamHack se mai organizează în Marea Britanie, Spania, Franța și România.

+ There are no comments

Add yours

*

Acest formular vă colectează numele, e-mailul și conținutul, astfel încât să putem urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.

DA, sunt de acord