Test: Canon PowerShot SX260 HS – camera foto compacta mega-zoom


Am primit in teste o camera foto compacta mega-zoom Canon PowerShot SX260 HS de la F64 si, dupa 10 zile de utilizare intensa, pot trage cateva concluzii avizate, pe care le puteti afla la finalul acestui articol. Pana una alta, sa va spun cum a decurs unboxing-ul! Cu toate ca nu sunt adeptul filmarii scoaterii produselor primite in teste din cutie, cred ca de acum inainte voi realiza astfel de clipuri, pentru ca voi sa aflati prima mea reactie la vederea unui anumit produs.

Generalitati:
Canon PowerShot SX260 HS este un aparat foto de dimensiuni compacte, care realizeaza fotografii la rezolutia de 12 Megapixeli si clipuri video full HD (1080p). Zoom-ul optic de 20X poate fi folosit atat la fotografiere cat si la filmare iar daca se utilizeaza optiunea Movie Digest aparatul inregistreaza patru secunde de actiune video la calitate HD (720p) inainte de realizarea fiecarei fotografii si le combina intr-un singur film. Aparatul este dotat si cu un receptor GPS, cu ajutorul caruia utilizatorul poate marca automat imaginile cu ora locala si locatia unde au fost realizate.

Design:
Prefer non-culorile sau nuantele de gri atunci cand vine vorba de carcasele telefoanelor sau camerelor foto. De data aceasta, am primit o camera de culoare rosu aprins, care mi-a furat privirile atat de mult incat am uitat de manuale, incarcator sau cablurile din cutie. Am introdus rapid bateria in aparat, am apasat butonul de pornire situat in partea de dreapta sus a aparatului si am inceput sa explorez meniul. Testasem cu cateva saptamani inainte un aparat foto compact Canon IXUS 1100 HS, asa ca m-am familiarizat rapid cu setarile. Imi place foarte mult meniul camerelor Canon: simplu si intuitiv.

In ceea ce priveste asezarea butoanelor, trebuie neaparat sa precizez, ca, spre deosebire de foarte multe camere foto lansate recent, Canon PowerShot SX260 HS nu are touch-screen. Din acest motiv, pe partea din spate a aparatului au fost asezate intr-un mod foarte ergonomic rotita de selectare a modurilor de fotografiere si butoanele pentru inregistrare video, playback, display, meniu si setari avansate. Aceste elemente nu sunt deloc inghesuite, cu toate ca aparatul este foarte compact. Dimensiunile aparatului sunt: 105,5 x 61,0 x 32,7 mm. Cu toate ca grosimea pare mare in comparatie cu cea a altor aparate foto compacte, trebuie tinut cont de faptul ca obiectivul are un zoom optic de 20X si distanta focala 4,5 – 90,0 mm (echivalent 35 mm: 25 – 500 mm).

Dotari
Si, pentru ca tot a venit vorba de obiectiv, iata cele mai importante specificatii tehnice ale acestui aparat foto:

• Zoom 20x, lentile wide-angle de 25mm; corp compact
• Sistem HS: sensor CMOS de 12.1 MP CMOS si procesor DIGIC 5
• GPS
• Intelligent IS
• Filmare Full HD
• Ecran LCD 7.5 cm (3.0″) PureColor II G
• Smart Auto (58 scene)
• Face ID
• Mod Manual, Av si Tv

Mod de utilizare si tehnologii:
Timp de 10 zile, am realizat cateva sute de fotografii in tot felul de conditii. Trebuie sa laud calitatea imaginilor, excelenta atat atunci cand am folosit wide-angle, cat si la zoom optic maxim, de 20X. Camera foloseste si o tehnologie de extindere a zoom-ului pana la 39x, numita ZoomPlus.

Modul Smart Auto, care detecteaza pana la 58 de scene diferite e foarte util atunci cand dorim sa realizam un instantaneu. Printre noile tehnologii integrate in acest aparat se numara si Face ID, care eticheteaza imaginile cu numele subiectului fotografiat. Cu ajutorul acestei tehnologii, camera se adapteaza varstei subiectului: in cazul fotografierii unui copil care doarme se dezactiveaza flash-ul si semnalele audio si, in cazul unui copil care se joaca in aer liber, camera anticipeaza mai multa miscare si realizeaza focalizare rapida si o fotografiere in rafala pentru a creste sansele de a captura momentul perfect.

Controlul manual este complet, utilizatorul putand alege valorile ISO, deschiderea diafragmei sau viteza de expunere.

Cu ajutorul optiunii Movie Digest, o dotare cu totul inedita, aparatul inregistreaza patru secunde de actiune video la calitate HD (720p) inainte de realizarea fiecarei fotografii si le combina intr-un singur film.

Camera realizeaza clipuri video de o calitate excelenta, la rezolutie maxima Full HD (1080p) si sunet stereo.

O dotare cu totul inedita este receptorul GPS, cu ajutorul caruia utilizatorul poate crea un jurnal de calatorie unic, marcand automat imaginile cu ora locala si locatia unde au fost facute.

Plusuri si minusuri:

Plusuri:
– Design compact pentru un aparat mega-zoom.
– Zoom optic de 20X.
– Setari manuale avansate.
– GPS.
– Modul Movie Digest.
– Mod auto cu 58 de scene presetate.
– Meniu simplu si intuitiv.

Minusuri:
– Focalizarea nu este foarte rapida.

Concluzii:

Canon PowerShot SX260 HS este un aparat mega-zoom foarte performant, de dimensiuni compacte, care realizeaza imagini si clipuri de o calitate excelenta si foloseste tehnologii inovative. Camera foto Canon SX260 HS poate fi cumparata cu 1559 lei de pe F64.

Va invit sa urmariti in continuare o galerie cu fotografii realizate de mine cu acest aparat:

2 Comments

Add yours
    • 2
      blogatu

      Din punctul meu de vedere, Ixus 1100 este mai buna, datorita dimensiunilor foarte compacte si e usor de controlat datorita touch-screen-ului. Powershot 260 e insa mai rapida atunci cand vine vorba de focalizare.

+ Leave a Comment