Te afli aici: Home // turism // Unde petrecem Pastele? Maramures (I)

Unde petrecem Pastele? Maramures (I)

Bună, sunt Andreea şi începând de astăzi vă voi prezenta principalele destinaţii din România, unde vă puteţi petrece Sărbătorile Pascale de anul acesta. Vă voi prezenta atât zonele pline de istorie din ţară, unde tradiţiile şi obiceiurile încă se păstrează, cât şi preţurile orientative ale unor sejururi şi ce cuprind ele.

Prima regiune turistică este Maramureş.
Ştim cu toţii că atunci când vine vorba de tradiţii şi obiceiuri de Sărbători, Maramureşul este locul unde timpul pare că s-a oprit.
Oamenii sunt mai mult decât primitori, iar din prima clipă când ajungi, vei observa căldura împrejurimilor şi a localnicilor, peisajele desprinse din basme, mireasma de aer curat şi benefic pentru organismele intoxicate de poluarea marilor oraşe.
Toţi locuitorii se pregătesc din timp pentru Marea Sărbătoare a Creştinismului, chiar şi cei mai mici ajută la curăţenie şi la prepararea bunătăţilor pentru masă.

Cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, de Florii, oamenii merg la biserică şi iau ramuri de salcie sfinţită, obicei păstrat şi în alte zone ale ţării, iar apoi merg acasă, mănâncă pâine împodobită cu flori din aluat şi dau de pomană săracilor.
Pregătirile efective pentru Noaptea Învierii încep în Joia Mare, când se taie mieii şi se încondeiază ouăle. Pe lângă tradiţionala culoare roşie, ce simbolizează sângele lui Iisus Hristos când a fost răstignit pe cruce, maramureşenii încondeiază ouăle cu frunze de pătrunjel, trifoi, le fierb împreună cu coji de ceapă, iar cele mai pricepute gospodine realizează modele unicate superbe, după câteva ore de migală.

Vineri nu se face nimic, toţi locuitorii mergând la biserici, să asculte Prohodul Domnului şi să se roage.
Sâmbătă, pregătirile pentru Sfintele Paşti intră pe ultima sută de metri. Gospodinele fac pască şi restul mâncărurilor tradiţionale, fac curat în case şi aşteaptă slujba de seară.
În Noaptea de Înviere, toţi credincioşii merg la biserică pentru a binecuvânta bucatele, pentru a lua Lumină şi pentru a primi binecuvântarea preotului.     Tot atunci, în unele sate se aprinde un foc mare ,,Focul Viu”, care are rolul de a purifica şi de a alunga spiritele rele.
În prima zi a Sfintelor Paşti, veţi fi invitaţi să îmbrăcaţi portul naţional şi să mergeţi împreună cu gazdele la Slujba de dimineaţă. Apoi, întorşi acasă veţi ciocni ouă roşii şi veţi mânca alimentele preparate cu drag de către gospodine.

Cu toate că aceste obiceiuri există şi în alte zone ale ţării, în Maramureş sunt pătrate cu sfinţenie de sute de ani. În prima zi de Paşte, în sate, nu prea veţi vedea o persoană îmbrăcată altfel decât în straie populare, îndreptându-se spre biserică.
Un alt punct forte al acestei zone este arhitectura bisericilor, unică în România, care dă un farmec aparte locului.

Dacă v-aţi hotărât să petreceţi Paştele în Maramureş, puteţi opta atât pentru pachetele agenţiilor de turism, cât şi pentru cazare la localnici.
Dacă alegeţi pensiunile turistice, preţurile încep de la 400 lei de persoană pentru 4 zile, 3 nopţi şi cuprind cele 3 zile de Paşte şi Sâmbăta Mare. În preţ sunt incluse mesele festive pentru toate cele 4 zile şi cazarea.

Dacă doriţi să petreceţi 7 zile şi 6 nopţi, la localnici şi să participaţi la toate obiceiurile de dinainte Nopţii Învierii, cât şi de după, preţul începe de la 800 lei şi include atât cazarea, 3 mese pe zi, mesele festive, participarea la tradiţii şi vizitarea împrejurimilor.
Agenţiile de turism se întrec în pachete foarte atractive, dar şi localnicii au ce oferi, cu preţuri pentru toate buzunarele.

Astfel, dacă nu v-aţi hotărât încă unde veţi petrece Noaptea Învierii, Maramureşul este una dintre cele mai frumoase destinaţii!

Au venit din cautari:

FacebookTwitterGoogle+Share
filed under: turism Tagged with: , , , , ,

5 responses to "Unde petrecem Pastele? Maramures (I)"

  1. Sigheteanul says:

    Pentru ca sunt maramuresean recomand Maramuresul ca o destinatie pentru Pasti si nu numai.

    “timpul pare că s-a oprit”… da, cam asa e, mai ales prin sate, dar si pe aici veti vedea vile mari, cu termopane, culori tipatoare, garduri de inox si ceea ce e mai rau … in aceeasi curte o casa taraneasca… aceeasi sintagma se poate referi si la drumurile din Maramures. Au ramas pe loc de foarte mult timp… Dar totusi, trebuie sa vedeti partea plina a paharului si va recomand sa stati macar o noapte in Maramures pentru ca sunt multe lucruri interesante de vizitat. Va sfatuiesc sa puneti si Sighetu Marmatiei pe itinerar, pentru ca sunt cateva muzee si case memoriale destul de importante nu doar pentru Sighet si Maramures, cat pentru toata tara.

  2. hmm interesant totusi cred ca o sa il petrec cu familia acasa in Moldova ;)

  3. Pantofi Dama says:

    il voi petrece la sibiu deci sunt aproape de maramures :P

  4. [...] trecută am discutat de Maramureş, iar astăzi a venit rândul [...]

Leave a reply

Copyright © 2011-2012 Blogatu . All rights reserved. Blogul foloseşte RO-SLUGS; Tema modificata si imbunatatita de Haotik;
Designed by Theme Junkie . Powered by WordPress.