Sondajele arata ca perioada asta, a crizei economice, este “favorizanta” cazurilor de sinucideri care cresc precum ciupercile dupa ploaie. Este foarte important sa stim sa ne traim viata, fie ea buna sau rea, pe perioade de criza, razboi etc. Toti avem la un moment dat sentimentul ca e sfarsitul si sunt zile cand nu mai avem chef de nimic. Lucrul asta e total fals, intotdeauna exista o portita de salvare daca vrem si noi sa ne ajutam, desigur, mai putin gestul extrem pe care decid unii sa-l faca nemaigasind alta solutie, iar pentru asta chiar nu exista cale de intoarcere daca tentativa nu a mai fost stopata.

Unii sustin ca asta ar fi un act de curaj, altii ca este un act de lasitate din partea sinucigasului. Eu sunt de parere ca este un act mai degraba de lasitate, adevaratul curajos se lupta cu viata pana in ultima clipa, nu se sperie de moarte, dar nici nu si-o doreste. Nu vreau sa-i jignesc pe cei care si-au pus singuri capat zilelor, dar nu pot nici sa-i felicit. Le urez doar atat: Sa dea Dumnezeu sa fie iertati!

Nu vreau sa fac nici un subiect de presa pentru ca recent s-a sinucis o artista cunoscuta careia din respect n-am s-o pomenesc in articolul meu, stim cu totii la cine ma refer. Pur si simplu cred ca trebuie tras un semnal de alarma pentru ca numarul nevrozelor, psihozelor, depresilor a crescut si tot mai multi oameni recurg la gestul capital, pe care eu i-as  numi adepti ai filosofiei lui Albert Camus, care apropo nu s-a sinucis!

Pe cei care se afla intr-un moment de cumpana in viata lor i-as sfatui sa nu uite ca orice este omeneste se poate repara in viata asta, mai putin sa reinvie din morti, si sa asculte piesa regretatului Florian Pitis “Sfarsitul nu-i aici”.

PS: ”Fratilor oricum o sa murim toti candva, ce rost are sa ne grabim!”