Pe 9 septembrie, la Volksbank Summer Party 2009, am făcut cunoștiință pentru prima oară cu cele trei blonde sexy din trupa Rallsa. Știu, prezenți la Party au mai fost și Andreea Bănică, Lavinia, Mandinga și Smiley. Atenția mi-a fost atrasă însă mai mult de fetele din trupa Rallsa: Roxana, Elena și Cristina, atât din pricina aspectului fizic, cât și a vocilor deosebite. Tocmai de aceea le-am dedicat, la numai câteva zile după eveniment, o însemnare pe blogul meu, în care le lăudam calitățile vocale dar și frumusețea…
Un singur lucru aveam de obiectat… Din repertoriul fetelor lipsea un hit. Melodiile îmi placeau, dar nu aveau ceva catchy. Care să te prindă, care va să zică. Fetele însă da… Era suficient să le arunci o privire, că nu-ți mai luai ochii de la ele. Cel puțin dacă ești bărbat și-ți plac femeile… Ăsta e cazul meu. Îmi plac femeile frumoase, sexy și talentate. Ăsta e cazul fetelor de la Rallsa, cărora le-am luat un interviu acum două zile.
Roxana, Elena și Cristina, împreună cu Raluca Petrică, managerul trupei, mi-au răspuns la câteva întrebări. Pertinente și de bun gust. Părerea mea. Întrebările și răspunsurile pot fi citite în continuare. Adică, începând cu următorul paragraf…
Blogatu: Bună fetelor. Adică, Roxana, Elena, Cristina și Raluca. Mai întâi de toate, aș dori să vă prezentați pe scurt. Ce hobby-uri aveți, în afară de muzică? Și ce vârstă?
Roxana: Înot, aerobic și yachting. Am 26 de ani.
Elena: Tenis de câmp, călătorii. Vârsta: 27 de ani.
Cristina: Dans, pictură. Am aceeași vârstă cu Roxana.
Raluca: Pictam icoane pe sticlă… n-am mai avut timp din pacate. Muzica, dans, și ceea ce fac acum… îmbin utilul cu plăcutul. Eu sunt puțin mai mare, am 29 de ani. Interviul e pentru Rallsa, nu pentru mine
Blogatu: Raluca, încă o întrebare îți pun și-mi concentrez atenția pe fete. Tu conduci o agenție de modelling. Cum ți-a venit ideea să lansezi o trupă de fete în muzica româneasca?
Raluca: Am cochetat cu impresariatul câțiva ani înainte să formez această trupă. Anul trecut am făcut cursul obligatoriu pentru impresariat. La câteva zile după ce mi-am luat atestatul, am organizat un casting. Atunci le-am cunoscut pe Roxana, Elena și Cristina. A fost echipă la prima vedere!
Blogatu: Nu pot să mă abțin. Poți să-mi spui cum a decurs castingul?
Raluca: Când a deschis ușa Cristina… Wow! Frumușică… Știam că a terminat conservatorul… În gandul meu: Esti luată!
A doua fată… Elena… Wow! Mi-a zis numele și mi-am amintit din fișa de înscriere de la Agenție că și Elena a terminat Conservatorul.
Au mai venit 2 fete… Apoi Roxana cu înca o prietenă, amândouă super frumusele, aranjate… Ok… Dintre ele, aleg garantat una!
Când a început să cânte, s-a terminat!
Fiecare a cântat câte 2 piese. Cris – pop și operă (a răsunat casa), Elena – pop si populară, Roxana – pop și R&B.
De Roxana nu știam nimic… Experiență, cum cântă… Știam doar că lucrează ca model de mult timp. De aceea n-am zis din prima: Ești luată… Dar dupa ce am ascultat-o… Wow.
Nici nu m-am gandit: stai că o aleg pe ea, ca să semene cu celelalte. Era foarte important să fie cel puțin la același nivel cu ele, nu căutam o fată frumoasă de umplutură. Am avut surpriza să fie exact așa cum îmi doream.
Văzându-le, mi-am format o imagine care a luat amploare din mers… Le-am “citit” și mi-am dat seama ce li s-ar potrivi ca gen, ca ținută. N-am respectat deloc proiectul fictiv pe care l-am făcut la curs. Însă, uitându-mă acum peste el, se potrivește destul de mult cu realitatea.
Blogatu: Încă o întrebare și apoi mă concentrez pe fete… De unde vine numele Rallsa?
Raluca: De la Rall’s Agency.
Blogatu: Roxana, Elena și Cristina, de la ce vârsta ați început să cântați?
Elena: De când mă știu. În public, de la 14 ani.
Roxana: De la 6 ani.
Cristina: De la grădiniță.
Blogatu: Că tot veni vorba de începuturi. Cand ați luat pentru prima dată contact cu internetul?
Rallsa: În liceu, toate.
Blogatu: Câte dintre voi ați facut parte dintr-o altă trupă în afară de Rallsa? Sau unde ați mai cântat?
Cristina: Sunt angajată la Operetă. Nu am mai făcut parte dintr-o altă trupă.
Elena: Am cântat în trupa Candy, ultima formulă.
Roxana: Am cântat în trupa Paradis și am colaborat cu trupele cu Body & Soul, Chicanos.
Blogatu: Pentru ca am inceput cu inceputul, ce-ar fi să vă întreb și când ați intrat pentru prima dată in contact cu blogurile?
Rallsa: Avem blogul personal de puțin timp, de la începutul lui octombrie 2009.
Blogatu: Recomandarea mea pentru voi este să postați pe blog inregistrari de la concerte, inteviuri precum acesta sau fotografii din revista, precum și păreri despre alte trupe sau interpeți.
Rallsa: Da, asta o să facem, însă nu stam foarte bine la capitolul timp liber. Petrecem mult timp în sala de repetiții.
Blogatu: Vă cred. Câte ore repetați pe zi?
Rallsa: 2 ore individual.. acasă, 2 ore la sala cu microfoane și 3 ore la coregrafie. În zilele cand avem de repetat mai mult, repetăm mai mult… Ca și azi. Azi, de exemplu, am stat la repetiții 3 ore și jumătate. Plus că mai trebuie să și mâncăm între repetiții. Trece timpul repede.
Blogatu: Că veni vorba de mâncare. Cum reușiți să vă mențineți silueta?
Rallsa: Facând multă mișcare… Nu mancăm înainte de culcare. Încercăm să reducem dulciurile, desi roxana nu reușeste de fiecare dată.
Blogatu: Cam la câte interviuri și la cam câte emisiuni televizate sau radio participați lunar?
Rallsa: Am fost la foarte multe emisiuni pana acum, multe înregistrări pot fi văzute și pe Youtube. În general preferăm să facem un tur al televiziunilor când avem ceva de spus, promovat.
Blogatu: Din interviul pe care l-ați acordat pentru FHM am aflat ca în curand veți lansa primul vostru album. Cum se va numi și câte piese va cuprinde?
Rallsa: Înca am decis cum se va numi albumul… Vor fi 10-12 piese pe album.
Blogatu: V-am ascultat pentru prima dată la Volksbank Summer Party 2009. M-am gândit: încă o trupă de fete sexy. După ce v-am ascultat, am înțeles că aveți cu adevărat voce. Considerați că aspectul fizic e un avantaj în show-biz sau nu?
Rallsa: Orice calitate este importantă, implicit aspectul fizic. Cu cât mai multe calităti, cu atât mai bine.
Da, din păcate… Pentru că foarte multe trupe de fete se bazează pe imagine, deseori suntem asociate cu ele, însă, reușim în scurt timp să schimbăm această părere sau cel puțin încercăm.
Blogatu: Aproape orice trupa are un lider Care e cazul vostru?
Rallsa: N-avem lider.
Blogatu: Ați apărut pe coperta FHM. Considerați eventualitatea unui pictorial și mai sexy, într-o revistă gen PlayBoy?
Rallsa: Nu, este o diferență foarte mare între reviste… Ca și cum este diferența între o plajă de nudiști și o plajă normală.
Blogatu: Apăreți tot mai mult la TV, recent ați apărut pe coperta revistei FHM. Vă considerați sau nu vedete?
Rallsa: Nu
Blogatu: Ați apărut într-un pictorial în revista FHM. Considerați eventualitatea unui pictorial și mai sexy, într-o revistă gen PlayBoy?
Rallsa: Nu, este o diferență foarte mare între reviste… Ca și cum este diferența între o plajă de nudiști și o plajă normală.
Blogatu: Acum foarte serios, dacă vi s-ar plăti 50000 Eur, ați poza în PlayBoy?
Rallsa: NU!
Blogatu: Ce artist sau trupă din România, respectiv din străinătate apreciați cel mai mult? Aș prefera să raspundeți fiecare.
Cristina: Angela Gheorghiu, Ruxandra Donose, Celine Dion, Erasure, Jean Michel Jarre, George Michael.
Elena: Din România Monica Anghel, din străinatate Michael Jackson.
Roxana: Alicia keys, dar apreciez toate vedetele naționale și internaționale care muncesc și își fac treaba cu profesionalism.
Blogatu: În ceea ce privește evoluția recenta a show-biz-ului din Romania. Ce părere aveți despre pseudo-vedetele gen Fernando de la Caransebeș, Nikita sau Naomi, care ne sparg timpanele?
Rallsa: Nu comentăm.
Blogatu: Pentru că tot am adus vorba despre Fernando de la Caransebeș, Nikita, sau Naomi. Să discutăm puțin despre unul dintre posturile TV care le promovează.
V-ați dus vreodata la OTV? Chiar, ce părere aveți despre acest post TV?
Rallsa: Am mers la 2 emisiuni. În prima ediție a emisiunii 100% adevărat și am mai mers la Oana Zavoranu Show. 100% adevarat este o emisiune bună, cu o echipa foarte mare, cu experiență. 80% dintre ei au lucrat în echipa Surprize-Surprize.
Blogatu: Cât de des concertați? Presupun că la fiecare sfârșit de săptămână.
Rallsa: Da. Săptămâna aceasta o să plecăm cu Dl Petre Geambașu la Zimnicea și Roșiori. Au fost săptămâni în care am avut și 8 spectacole pe săptămână.
Blogatu: Când ați cântat în fața celui mai numeros public?
Rallsa: La Botoșani și la Bacău. La Botoșani la Festivalul Berii și la Bacău la Premiile Muzicale Romanian Top Hits.
La Urlați, Mizil si Dorohoi am avut experiente foarte placute, alături de un public extraordinar, care ne-a sustinut si ne-a placut foarte mult.
Blogatu: Eu sunt craiovean, când plănuiți să veniți în Craiova?
Rallsa: Sperăm cât mai curand. Dacă ar ține de noi, am plănui sa venim chiar mâine. Dupa ce vom lansa albumul, ne dorim să realizam un turneu de promovare al acestuia și să ajungem în cât mai multe orașe din România.
Blogatu: Pentru că aveți atât de multe concerte și apariții TV sau radio, e firesc să aveți cât mai mulți admiratori. Vi se pare un avantaj sau o neplăcere a vieții din show-biz?
Rallsa: Pâna acum nu am avut incidente neplacute… În general admiratorii pe care i-am avut până acum sunt oameni politicoși si cu bun simț… Daca ar fi asa toți, ne dorim cât mai mulți.
Blogatu: În ce segment de vârsta intră fanii vostri? Sunteți admirate în mod egal de ambele sexe?
Rallsa: Datorita repertoriului vast pe care îl avem, atât internațional, cât și propriu, atingem un target destul de larg, de la cei mai mici, până la cei mai în vârsta. Legat de sexe, credem ca depinde de vârsta. Fetele de până în 16-17 ani, ne admiră și ne iubesc foarte mult. Bărbații ne admiră indiferent de vârsta lor.
Blogatu: Muzica voastră este foarte plăcută, însă nu prea comercială. De ce înotați contra curentului house?
Rallsa: Credem că genul muzical pop cu influențe retro ne reprezintă și ni se potriveste mult mai bine.
Blogatu: Am observat că vă plac foarte mult melodiile ABBA. Credeți că un album de cover-uri ar avea succes?
Rallsa: Mulți organizatori de evenimente ne cheama în special pentru a interpreta piese din repertoriul Abba. Muzica de calitate va avea întotdeauna succes.
Blogatu: Se câștigă bine din muzică?
Raluca Petrică: Se câștiga destul de bine din muzică, dar nu acesta este motivul pentru care am înființat acest proiect.
Blogatu: Să trecem la Internet! Ce bloguri cititi sau ce site-uri frecventati?
Rallsa: Nu prea avem timp de internet… Și cand stăm pe net, încercăm să le răspundem fanilor pe facebook, hi5, netlog. Cel mai mult stăm pe Youtube, studiind artisti internationali.
Blogatu: Care e melodia voastră preferată? A trupei Rallsa, ca să fiu mai precis!
Rallsa: Toate ne plac!
Elena: How can i let u go, remix.
Roxana: Be my baby, Say my name și remixul.
Cristina: Toate îmi plac.
Blogatu: Alături de ce artiști români cântați?
Rallsa: Am cântat alaturi de Horia Brenciu, în acest weekend cantam din nou cu Dl. Petre Geambasu și orchestra.
Blogatu: Cum v-a afectat viața de show-biz viața personală?
Rallsa: Facem acum ce ne-am dorit de mici. Asta este cel mai important pentru noi în acest moment.
Blogatu: Fetelor, mulțumesc pentru interviu! Ce aveți de transmis cititorilor Blogatu.ro?
Rallsa: Trupa Rallsa își doreste foarte mult ca cititorii Blogatu.ro să asculte cu atenție piesele noastre pentru că acolo este mesajul Rallsa. Și îi iubim pe toti cei care ne iubesc.



























sorin a zis:
Blogatu: Raluca, încă o întrebare îți pun și-mi concentrez atenția pe fete. Tu conduci o agenție de modelling. Cum ți-a venit ideea să lansezi o trupă de fete în muzica româneasca?
Raluca nu era fata?
blogatu a zis:
@sorin: Si Raluca e fata, dar ea nu canta în trupa Rallsa!