Your are here: Home // blog,gadget,internet // Nokia 5800 Xpress Music – păreri după două luni de utilizare

Nokia 5800 Xpress Music – păreri după două luni de utilizare

După cum vă puteţi da seama din titlu, sunt de două luni posesorul unui Nokia 5800 Xpress Music, căruia o să-i fac curând un video-review.
Până atunci, iată câteva păreri strict personale despre cel mai popular terminal dotat cu touch-screen din România:
- Designulextrem de funcţional. Dar se putea şi mai bine… Butoanele, deşi puţine, sunt exact atâtea câte trebuie. Ecranul e enorm în comparaţie cu al celorlalte telefoane mobile pe care le am sau le-am avut. Camera foto principală nu e protejată de vreun capac, însă ăsta nu-i un inconvenient prea important. Cartela microSD poate fi înlocuită fără a înlătura carcasa din spate. Telefonul se blochează prin intermediul unei pârghii şituate în partea dreaptă a carcasei, care poate fi acţionată involuntar în momentul scoaterii din husă… Am lăsat la urmă cel mai important minus: aşezarea cartelei SIM. Aceasta poate fi scoasă doar c-un ac, cu mare greutate şi numai după îndepărtarea bateriei.
- Perioada de stand-by e medie, între 2-4 zile, în funcţie de durata convorbirilor. Având în vedere că ecranul consumă foarte multă energie şi că bateria e mai puternică decât în cazul altor telefoane cu touch-screen, pot spune că durata de stand-by e una corectă… Un ecran OLED ar fi contribuit însă decisiv la creşterea acestei perioade.
- Sunetul e de o claritate nemaiîntâlnită, atât în convorbire, cât şi în căşti sau difuzoare… Acest telefon dă clasă în această privinţă aproape tuturor telefoanelor prezente în acest moment pe piaţă.
- Ecranul suportă o singură atingere deodată… Trecerea de la Nokia 5800 la iPhone e echivalentă, din acest punct de vedere, cu trecerea de la un telefon cu GPRS la unul cu 3G.
- Camera foto încorporată realizează fotografii decente ziua şi jenante în alte condiţii. Acelaşi lucru îl pot spune despre înregistrarea video.
- Aplicaţiile, jocurile şi temele disponibile pentru Nokia 5800 sunt extrem de numeroase. Şi totul se datorează sistemului de operare Symbian, cel mai flexibil şi permisiv dintre toate sistemele de operare pentru telefoanele mobile. Am instalate câteva zeci de jocuri şi aplicaţii, mai mult sau mai puţin utile, însă extrem de interesante.
- GPS-ul încorporat e util, însă hărţile pentru România sunt prea puţin detaliate…
- Conectivitatea la internet e şi nu prea… Sunt de-a dreptul deranjat de viteza mică de încărcare a paginilor. Nu prea am multe de reproşat în cazul conectării Wi-Fi, însă HSDPA este extrem de lent.
În concluzie, Nokia 5800 Xpress Music e un telefon adresat mai degrabă pasionaţior multimedia, care nu trebuie însă ignorat de cei care vor să navigheze în voie pe internet.

24 responses to "Nokia 5800 Xpress Music – păreri după două luni de utilizare"

  1. GadgetNews says:

    Tu erai beat cand ai scris, recunoaste :) ) De ce trebuie sa scoti bateria ca sa scoti SIM ? E singurul telefon la care NU e nevoie de asta, SIM-ul scotandu-se prin exterior, ca si cardul de memorie. Cred ca ai vrut sa scrii invers, este un plus nu un minus. Nici ac nu folosesc, ca am degete de pianist :)

    • dany says:

      Si eu detin un telefeon ca acesta si are dreptate cartela SIM trebuie impinsa din inauntru ……dar totusi daca vrei sa nu scoti bateria trebuie sa folosesti o penseta*

    • Robert says:

      prietene nu este asa cum zici tu, telefonul are chiar desenat pe spate, dupa ce scoti bateria, are indicatii cum sa scoti cartela.Deci cartela se scoate numai daca scoti bateria. Mai simplu este de bagat ca nu mai e nevoie de scos bateria, poate la asta ai vrut sa te referi

    • G13 says:

      Bai voi chiar nu stii de ce telefoane vorbiti aici .. la nokia 5800 cartela e in interior scotandu-se f greu .. iar la nokia 5230 e in stanga telefonului se scoate prin exterior si asezat langa cardul de memorie ! Nu mai discutati degeaba ca nu sunteti pe aceeasi unda :) )

      • valy says:

        Esti tu bou mha.. e la fel si la nokia 5800 si la 5230 cartela e pe margine…. si o scoti cu penseta… sau faci cum iti arata pe capac;) se poate scoate cu creionul din capac dupa ce dai jos bateria….. Si nu mai zice u k nu suntem pe aceasi unda k noi suntem u nu esti…..

  2. blogatu says:

    @GadgetNews: Asa stau lucrurile in cazul telefonului meu.

  3. Raresh says:

    @GadgetNews NU, NU este singurul telefon la care nu trebuie sa scoti bateria pentru a indeparta sim-ul: Nokia 7380 este unul, Nokia 7280 este altul. Pe astea 2 le stiu eu.
    @BLogatu: Hartile de la GPS la niciun telefon nu sunt detaliate pentru ca vin cu Google Maps. Iti recomand pt telefonul tau Garmin. Acolo sunt hartile 100% detaliate pt Romania (pt Romania l-am incercat eu).

  4. Andrew says:

    Simul nu se scoate cu un ac, ci cu stylus-ul. Si da, este necesar sa dai jos bateria, fiindca atunci cand pui bateria la locul ei, aceasta va apasa putin suprafata care vine peste sim, ca sa nu se miste cartela in telefon, nu-i recomandat sa o scoti tragand de ea!!! Eu zic sa te uiti la telefon pe timp de noapte in coltul dreapta sus, cum il tii cu fata spre tine, sa vezi daca ii un milimetru spatiu intre carcase…mai mult ca sigur o sa vezi putin lumina :-j asta ma deranjeaza cel mai mult. Iti recomand o folie de protectie ca sa nu-i zgarii ecranul.

  5. Lautaru says:

    salut. am si eu o intrebare legata de Nokia 5800 . E adevarat ca nu se poate scoate 3G-ul din meniu ? am auzit ca mananca destula baterie si am citit undeva ca nu poti sa scoti acel 3G. Tu ai reusit ?

  6. coolmike says:

    garmin am si eu pe 5800 si merge foarte bine si in romania si in alte tari din europa! eu l-am incercat in drumul meu spre italia si a mers super bine! daknu stii de unde sa il iei..incearca pe dotsis.com

  7. alex says:

    nu am apucat sa citesc doua vorbe pana sa vadca ai dat o explicatie de dai cu palaria in caini,vorba unui prieten de al meu…cum sa nu scoti prietene carcasa ca sa inlocuiesti cartela?….cum sa nu scoti bateri dupa scoaterea carcasei spate ca sa inlocuiesti cartela?…oare ai unghiile foarte mari si ascutie?
    ai legat cu ata cartela sa poti trage de ea?
    stai cu acul dupa tine sa o poti scoate?
    si sunt mai multe…
    tu sigur ai telefon?…mai ales de cateva luni auzi la el……pacat ca ti-a indexat batranul gogle bazaconia asta

  8. Oana says:

    Buna ma numesc Oana si am un ultra telefon.Nu este iPhone si nici cine stie ce marca pe care nu o poti pronunta, este tipul cel mai nou de nokia care aparut in ultima vreme!Telefonul nokia 5800 se il posed de 2 luni si sunt extrem de mandra,face ori ce iti trebue si ori ce iti doresti.Si nu va ganditi la celelalte iPhone -ul este in egalitate cu Nokia 5800 ba chiar intrecand camera sa cu un blitz minunat ce iti incanta clipele cu perfectul sau impecabil.Daca va permiteti si vi-l doriti nu ezitati merita.

  9. s.Lemn says:

    Blogatule,te rog frumos,imi trimiti si mie jocuri faine si aplicatii pentru telefon ? am cautat mult si nu am prea gasit,te rog contacteazama pe e-mail. Multumesc.

  10. s.Lemn says:

    Blogatule salut,imi trimiti si mie jocuri faine si aplicatii pentru telefon te rog? am cautat ceva timp si nu am prea gasit,contact me pe mail te rog frumos,merci.

  11. mergal says:

    va rog…daca aveti jocuri pt nokia 5800 datimile si mie pe email va rog

  12. Dragomir Marius says:

    Il am de doar 7 zile si mi-s-a stricat. Pe cat de fericit am fost cand l-am cumparat, pe-atat de socat sant acum. Nu au vrut sa mi-l schimbe, desi au trecut doar 7 zile si mi l-au trimis la Bucuresti de unde o sa vina inapoi doar pe 4 ianuarie. Si uite-asa am ramas cu amintirea asta pe care o numesc Craciun Nokia. Cea mai trista experienta avuta cu un telefon vreodata. Ce ma rupe e faptul ca are difuzoare excelente, ecran care vede superb, baterie care tine mult, design extraordinar. Dar ce sa faci cu toate astea cand se inchide brusc si nu-l mai poti deschide vreo 30 de minute? Apoi isi revine si o tine asa cam alte 30 de minute, urmand sa reia ciclul inchis/deschis.

  13. shonik says:

    este cel mai frumos si este ft bun merge pe internet orice se aude ft frumos si bateria tine bine :d vi.l recomand este ft bun pt pretul p care il are

  14. LAURENTIU says:

    L-am cumparat de trei zile si sunt foarte multumit de el.Se aude foarte bine si in plus are si o memorie foarte mare . I love you NOKIA 5800 XPRESSMUSIC

  15. cipann says:

    5800 dragutz telefon :) ) sa fim seriosi la telefon vorbim nu facem afaceri sau poze sau sa filmam,am si eu un 5800 il folosesc de un an si am tot felu de aplicatii….ce poti face cu ele:-J ,mai faci o poza mai filmezi ceva si gata..acum e moda ”touch” abia astept sa vad ce urmeaza ca pana la urma toti vor avea”touch” si va trebui sa vina cu ceva nou cei de la nokia ..sper sa vinA cu ceva de calitate ,daca sar putea sa fie ca si vechile generatii de nokia 1998 1999 pacolo..aleas cu adevatat telefoane …restu astea de acuma doar “miraje” …”"”tehnologie”"”"=)))…..nu dati milioane bune pe telefoane nu merita :) )..

  16. E mult mai bun 5530XM, am eu unul si sunt super multumit de el.

  17. Miku says:

    Am luat si eu anul trecut un Nokia 5800 si vreau sa va spun ca sunt extrem de nemultumit de el!!! E cel mai prost telefon care l-am avut. Sa va explic. Dupa o luna de functionare ok, in timp ce ascultam muzica s-a terminat bateria si o data cu ea a murit si telefonul.L-am incarcat, l-am lasat fara baterie mult timp si pauza. La nenorocitii astia de la Vodafone Spania nu mi l-au primit la garantie ca cica n-am factura, dar tot ei nu mi-o trimisesera. Si tot asa dadeam eu tel la ei vreo 2 luni si mereu scriau imei-ul gresit si ziceau ca nu e factura.Le trimiteam fax cica nu au primit nik. Si m-am enervat si l-am dus la resoftat la pakistanezi si dupa vreo luna si acolo am in sfarsit si eu tel. Buna gluma nu?!Sa va luati fratzilor Nokia ca merita!!!!

  18. cata says:

    recomandarea mea ar fii, daca aveti ocazia sa va luati telefonul din afara tarii, pt ca telefonul este foarte bun dar romanii de pe la nush ce firme care il comercializeaza cosmote, orange etc isi baga ei softu lor pe el, evident si limba romana, si poate nu chiar toti stiu ce fac. toate cazurile pe care le cunosc cand s-a stricat un nokia 5800, respectivii le aveau cumparate din tara. deci nu stiu, sa fie doar o coincidenta…dar de ce sa risti ?!
    numai bine

  19. Dan says:

    Vand Nokia 5800 XpressMusic brown.Telefonul se afla in stare perfecta de functionare si arata aproape impecabil.Este decodat si poate fi utilizat in toate retelele de telefonie mobila.Durata bateriei in jur de 3 zile.Telefonul vine impreuna cu card de 1 gb , incarcator si hands free..

    - Nu dau la schimb –

    Pret 350 Lei cu accesorii – 300 Lei fara accesorii !!

Leave a reply

Copyright © 2011-2012 Blogatu . All rights reserved. Blogul foloseşte RO-SLUGS; Tema modificata si imbunatatita de Haotik;
Designed by Theme Junkie . Powered by WordPress.